Tuesday, February 24, 2009

Vidi, vici, vindi

Mda... nu se scrie "vindi" ci exigo dar "vindi" e mai în logica "sonoră" a frazei.

Aşadar, glumă, glumă da-i zic!
Nu m-am văzut cu R.A.... încă. Însă "colaborăm" de destulă vreme. Şi-l consider "apropiat", "amic"... "prieten" cred că e deja cam mult... însă ştiu că e băiat deştept (tocmai de aia-mi permit să-i şi zic chestia asta!) şi dacă era din Cluj, sau eu din Bucureşti, posibil să fi fost mai "legati" unul de altul... pentru că-mi place cum se exprimă în "producţiile" sale. Însă de la o vreme a început s-o dea-n diverse! Este sarcina scriitorului sau poetului român aceea de a vinde tot ce atinge? Ce-i cu atingerea asta Midasiană pe care ne-o propune recent-publicatul-viitor-scriitor-al-anului?! Ce deosebire mai este între cei ca el şi cei care consideră că totul pe lumea asta poartă cod de bare?!

Deci, personal acuma (şi cu accent de Bucale): Ce-ai frate?! RoCultura ai vândut-o, blogu Soni l-ai dat, drepturi de autori ai dat, bloguri cu kilele ai schimbat... zi-mi, frate, cât ceri pe laptopu ala cu Soni şi noile tale romane pe el... că-l iau io?! Şi încă o chestie man, cine pana mea NU e în stare să vândă personaje?! Toţi vindem personaje... trebe numa să găsim prostu care să le cumpere (în condiţiile în care daca-i scos nasu pe fereastră deja ai dat de personaje). Preferam să aud că cumperi personaje, că colecţionezi personaje, că vrei să le ai tu pe toate (cu sau fără drepturi de autor) pentru ca să ai ce combina de acum până la pensie prin romane.

În rest sănătos... pe care sănătate ţi-o doresc şi tie!

Schimb de cărţi

Prin amabilitatea bunei mele prietene L. am aflat despre întâlnirea de sâmbătă a grupului "Schimb de cărţi" la Cluj. Cică se adună de 1 an... io n-am ştiut! Şi nici nu m-am stresat să caut! Copii ăştia se întîlnesc în ultima duminică din fiecare lună în locaţii gen Le General şi care sunt anunţate anterior pe situ lor.

Am întâlnit câteva domnişoare draguţe şi amabile care ne-au ţinut companie câteva ore şi nu ne-au lăsat stingheri şi nesocializaţi prin decor... decorul de la Le General adică... şi asta pentru că nu era niciun cunoscut p'acolo şi, şi mai naşpa, niciun bloger (mai cunoscut!). Posibil că blogării nu citesc... ei ştiu!

Totuşi, care-i faza cu schimbul de cărţi?! Cred că deja fenomenul e cunoscut şi nu mă mai repet cu explicaţii. Însă mă întreb dacă un astfel de spaţiu ţine de cultură, sau de nevoia de cultură... sau măcar de promovarea culturii. De cultură nu ţine, pentru că nu cred că au fost, sunt, sau vor fi acte culturale spontane şi autentice în astfel de ocazii. Că nu se poate. Cu tristeţe mă declar observatorul dispariţiei interesului cultural. Lumea vine aci, în mare, să mai schimbe o vorbă pe cu totul alte subiecte. Evident că se poartă mici discuţii, ocazionale, despre câte un titlu... dar total excentric cu o discuţie serioasă pe temă. Apoi nu sunt prezenţi cei care se implică în cultură deşi e greu să decodezi public un mesaj cultural pe care, dacă n-ai produs o operă programatică, este cam greu să-l şti chiar tu. La Cluj, cică, de luna viitoare, vor veni scriitori să ne vorbească puţin despre scrierile lor. Întrebarea mea continuă să fie: există = între cultură şi literatură?

Nevoia de cultură este un concept extrem de vag. Pot să am nevoie de socializare la nivelul la care cred că se întâmplă asta într-un grup precum cel de la Schimb de cărţi pentru că mai există acel vag trend burghez cum că, mai ales, o femeie trebuie să ştie ceva carte, să citească, să scrie, să picteze să etc... pen'că altceva, săraca, ş'aşa nu poate face! Şi iată că 90% din participanţii de duminică au fost... exact! Apoi nevoia de cultură este o modă (nu doar că dă bine la zestre şi la CV-ul măritişului să arunci câteva participări la astfel de evenimente şi un noian de titluri pe care le-ai parcurs "la tinereţe"). E o modă a ne-modei. Este antimoda ca modă. Când pactizăm cu anti-maneliştii sunt mari şanse să mergem în Le General la Schimb de cărţi... însă-i citim pe Darius şi Pery (sper să nu vă suparaţi ;) prea tare băieţi! E lucru bun... aveţi "fane" în comunitatea Schimb de cărţi... dar presupun că ştiaţi deja)! Şi chiar mă miram, Pery, că tu n-ai fost p'acolo... sau erai cu BEST-u'n deplasare?! În fine, ideea e că nevoia de cultură n-am citit-o pe feţele celor de acolo... and I don't mean that in a bad way (sensul aici)!

Promovarea culturii e cel mai aproape reper pe care-l pot gândi. Şi cred că ăsta este şi scopul întâlnirilor respective. Nu se promovează cultura însă se vrea promovarea ei. Se ajută prin acest schimb, să-i spun troc?!, de cărţi. Nu e o jignire... pentru că poţi lua cărţi de la bibliotecă, de la librărie, de la anticariat. Dacă le iei de la vecina de jos e troc şi nu vrei neapărat să citeşti cartea ci... "cine ştie... poate pică ceva"! La fel aici... te mai întâlneşti cu amicii, mai schimbi o vorbă, mai faci o glumă, mai bei un suc... şi în principiu cam trec dupamiezele de duminică în care erai cam singurel şi plictisit. Cartea e un pretext "elevat" şi nu neapărat un scop în sine pentru că la ce ajută lectura dacă nu-ţi poţi pune tezele deduse din ea la testul conversaţiei?! Să aduc argumentul că Joaca preferată şi Uşa interzisă sunt mult mai gustate decât Frumoşii învinşi iar Jeg e notoriu (ceea ce oricum ştim) însă nimeni n-a auzit de Adrian?!

Una peste alta extind invitaţia celor două Oane (Uana şi Wana) organizatoare de a participa pe viitor la astfel de momente: mai beţi un suc, mai schimbaţi o vorbă, mai trece vremea... poate chiar găsiţi o carte pe care o doreaţi... iar la rigoare, cine ştie, poate pică ceva!

Na! Dă-i notă!