Am fost la Brad săptămîna trecută pentru tot felu de acte şi prostii. Asta pentru cei care s-au întrebat de ce nu mai scriu nik. Nici nu prea am mai avut chef dar iată că am revenit cu un set nou de chestii.
Cel mai important lucru e să vă recomand nişte cărţii pe care, evident, le-am luat şi doar asta numa şi-i musai că trebe citite:
Philip Roth - Sînul, Polirom
Mircea Flonta - Gînditorul singuratic, Humanitas
Peter Sloterdijk - Eurotaoism, Idea.
Am avut foarte multe discuţii interesante săptămîna asta dar cel mai ciudat mi se pare faptul că necreditînd prea mult un soi de experienţă despre care unii blogări vorbesc (în cazul meu am vorbit cu
Adrian despre el şi blogul lui) am ajuns s-o am şi eu.
1. să te regăseşti cu persoane pe care le-ai cunoscut şi despre a căror urmă nu prea mai şti multe.
La mine blogul a însemnat să dau de Bela, colega mea din liceu, dar asta s-a întîmplat mai demult, şi de Călin, cel mai bun prieten pe care l-am avut în copilărie pînă cînd ajunşi eu într-a 2-a şi el într-a 1-a, parcă, destinul implacabil ne-a despărţit... el plecînd cu părinţii la Deva iar io rămînînd în Brad. Să nu dramatizăm... căci bunicii lui rămînînd pe scară cu mine vacanţele erau la fel. Dar iată că amu ne-am "re-întîlnit".
2. să-ţi citească părinţii blogu
Ceea ce e cam naşpa avînd în vedere limbajul meu. Dincolo de experienţe şi alte căcaturi blogul ăsta e unul în care eu fac "literatură" (în felul meu şi după propria-mi definiţie)... de cele mai multe ori SF... nu de la Sfîntul, ci de la sciencefiction... adică aci e ficţiune şi nu neapărat realitate. Blogul ăsta nu spune despre mine mai mult decît că am o imaginaţie bolnav-bogată sau bogat-blonavă... şi nimic mai mult. Iar dacă asta se poate transforma în cap de acuzare... PRIMESC! Atitudinea mea de blogăr diferă de cea "normală" în multe cazuri şi asta mi se pare esenţial în cazul unui blog. Dacă e să credem că blogul ăsta se suprapune fără rest peste viaţa mea interioară şi nu numai atunci cred că cititorii mei sunt mult mai schizofrenici, şi cu probleme, decît mine... şi nu zic că nu-i mai bine aşa, însă eu mă retrag dintr-o posibilă oglindire de acest fel.
Cam asta a fost la capitolul blog.
La capitolul discuţii, de care aminteam, am avut o conversaţie, pe alocuri cu "ieşiri", cu L. despre sensul şi modul în care se face azi şcoală, în caz particular, liceală. Părerea mea a fost că nu se predă obiectiv un conţinut ştiinţific ci se doreşte un anume tip de om (ingineriat printr-un conţinut adecvat şi ţintit) care trebuie educat şi crescut în spiritul unor valori clare pentru care, din păcare, tînărul nu mai poate opta... adică el este, subtil totuşi, îndoctrinat.
Să luăm un exemplu (şi voi cita aproximativ, adică din memorie):
"Astăzi o să vorbim despre voinţă... şi cum se poate educa voinţa".
Prin '94, cu L. împreună, am hotărît să dau la Asistenţă Socială la UBB Cluj. M-am apucat de învăţat psihologie. Mai am şi acum caietele, de fapt caietul cu coperţi albastre, în care mi-am scos tot felul de chestii pe care intenţionam să le reţin, un fel de conspect, rezumat... nu mi-a reuşit, şi dovada e că am căzut la examen. Însă ceea ce vroiam să spun e că în manualul după care am învăţat io atunci voinţa este trecută la capitoulu "Activităţi şi procese regulatorii". Procesele psihice, şi toate celelalte chestii legate de noi şi ele, au loc în vederea unor noţiuni foarte vagi de necesitate şi trebuinţă... de fapt destul de clare cînd este vorba să creeze tipul consumist şi manelist actual. Ele dictează dinamica noastră şi modul în care suntem în lume. Manualul ne spune că omul uzează de instrumentele lui psihice ca şi cum ele n-ar fi el şi el n-ar fi ele ci relativ detaşat... motiv pentru care ele se şi pot studia, fiecare, spearat, se pot identifica specific trăsăturile fiecăreia, se pot invoca situaţii specifice în care doar unul sau un set discret de activităţi psihice intră în uz ş.a.m.d. Despre voinţă se discută în termeni de reglaj. Voinţa este un reglaj complex... de fapt cel mai complex. Ea se poate defini, se poate studia independent, iar ca "unitate de măsură" a ei vom utiliza efortul voluntar!
De unde ne-am inspirat să luăm aceste date şi să le dăm copiilor într-un manual? Ei bine... de nicări!!!... nu există bibliografie!!!... adică noi trebe să presupunem că acesta este efortul voluntar şi inteligent al domnului Paul Popescu-Neveanu care a scris cărţulia. Însă cu nu prea mult efort regăsim tendinţa asta de "ştiinţificitate" la nenea Jean Piaget care în sinea lui nu-i un băiat rău însă deseori este prost interpretat. Dacă este să asumăm nişte principii gnoseologice şi cognitive de nivelul celor Pavloviene şi să le aplicăm o serie de scheme de predare moderne cu ideea ţintă de a crea un tip uman conformist şi "benefic" unui tip de societate sau guvern atunci ăsta e modul cum se face! Însă prin asta nu doar că promovăm principii care şuntează etica şi morala ci şi principii asumate de Piaget şi alţi psihologi, cognitivişti sau nu, de-a lungul timpului şi care nu vroiau ca omul să fie "unealtă" ci, în cel mai rău (sic!) caz, creator de unelte... deci eronat interpretate!
Cînd cineva ne spune nu doar că vom discuta despre voinţă ci şi că voinţa se poate educa, ea interacţionează cu diverse alte procese psihice, ea diferă de unele sau altele prin cutare sau cutare caracteristici nimeni nu o să aibă tupeul să spună că... voinţa NU EXISTĂ!!! Şi este clar că nici nu încape vorbă dacă există sau nu există voinţă ci doar că principiul eliberator descartian a lui "ergo cogito" este total anihilat şi aruncat la groapa comună unde urmează să fie, eventual, reciclat de ţigani şi vîndut ilegal la musulmani! În comunism şi încă o vreme după aia profesorul venea la oră şi-şi spunea treaba şi pormă pleca. Îndobitocirea era "din lopată", cu heirupul şi poate că se mai putea scăpa pentru că elevii făceau un front comun şi antagonist cu profesorul. Timpurile s-au schimbat şi "ştiinţa" a evoluat... nu mai este "frumos" să folosim tehnici "comuniste" de predare ci trebuie să obţinem acelaşi rezultat, cu randament mult mai mare, dar să şi salvăm aparenţele de libertate. Soluţia este simplă! Pentru un tînăr, şi de ce să nu recunoaştem, într-o parte mai mică sau mai mare pentru noi toţi, socialul este cel mai important! Fără social 99.99% din tineri s-ar tăia cu lama'n budă... şi chiar o fac însă ăia au parte de o altfel de soartă. Pentru ei sentinţa colegului de bancă în materie de "avut" e mult mai dureroasă decît sentinţa în materie de "fiire şi finţă" a părinţilor, sau profesorilor, sau... a mea. Aşa că responsabilii cu învăţămîntul au implementat cu succes un nou model. Nu mai trebuie profesorul să-şi spună bla-bla-urile ci el trebuie să "interacţioneze" cu clasa după ce-şi spune bla-bla-urile... sau, pe cît posibil, să lase clasa să interacţioneze singură! Principiul este mult mai subtil şi mult mai perfid: divide et impera! Acest principiu militar s-a transformat în unul sociologic şi economic... sau mai degrabă oikonomic (de la gr. oikos care este "familia" ca unitate de bază a unei cetăţi, iar în cazul nostru "grup" care este unitatea de bază a unei (so)c(i)etăţi)... şi acţionează acolo unde-i permite mintea încă tînără a elevilor. Dacă Gigel simte el aşa o nesiguranţă cu privire la conceptul voinţei cea mai bună metodă să-l "convingem" de toată chestia nu e să-i dăm 4 ci să-i facem pe colegii lui să-l ridiculizeze într-o mică sesiune de brainstorming sau workshop şi pe viitor Gigel o să fie extrem de conformist! "Ce măh Gigel?! Tu n-ai voinţă mă?! HAHAHA... lăbar ereditar ce te-o făcut mă-ta!" Profesorul şi-a îndeplinit "planul", elevii cred că sunt liberi şi că au o opinie, Gigel o să fie marginalizat şi se va "auto-educa" să nu mai gîndească (prostii) însă ce e mai important e că toţi vor şti că există, la modul indubitabil voinţă! Everybody's happy
GE-NI-AL!
Felicitări domnilor miniştrii... m-aţ' făcut mîndru că am terminat şcoala pe vremea cînd reminiscenţele comuniste erau încă vizibile!!! Azi nu mai sunt... vizibile!
O să termin cu un citat din Paul Valery, "Criza spiritului şi alte eseuri", Polirom, 1996:
"Oriunde domină spiritul european, se poate vedea apărînd maximum de necesitate, maximum de muncă, maximum de capital, maximum de randament, maximum de ambiţie, maximum de putere, maximum de modificare a naturii exterioare, maximum de relaţii şi de schimb.
Acest ansamblu de maximumuri este Europa, sau imaginea Europei.
Pe de altă parte, condiţiile acestei formaţiuni şi ale acestei inegalităţi uimitoare ţin în mod evident de calitatea indivizilor, de calitatea medie a lui Homo europaeus. Este notabil faptul că omul Europei nu se defineşte prin rasă, limbă sau cutume, ci prin dorinţe şi amplitudinea voinţei..." (s.n. oedip)