Teste de bandwidth

Astea sunt nişte teste pe care le-am făcut aseară cu această aplicaţie online.Care-mi spune şi mie de unde atîta diferenţă?

Jesus is cryin'

Bicicliştii au dat soluţii pentru piste... şi, evident, legat indisolubil de asta, voi ce părere aveţi despre cînd mergi la budă într-un birt şi cel dinainte s-a căcat şi n-a prea curăţat buda iar tu cînd te pişi pe căcatul lui se degajă cu fel de miros combinat de pişat propriu (cu care eşti relativ obişnuit) şi de căcat antecedent (cu care n-ai cum şi nici nu-i normal să te obişnuieşti)?



Blue Edmondson - Jesus is Cryin'
Asculta mai multe audio Muzica »

Lăpuş Clujean

Asta e o imagine (cu celularul, sorry) a ceea ce s-a'ntîmplat azi în mai puţin de 2 ore în spatele blocului meu. Pe ploaie, şi doar cu o pubelă în zonă, ăştia şi-au tras comunitate... deja fac mîncare, au un foc, au un fel de paravan de ploaie, sunt cel puţin 4 persoane... incredibil! Omenirii i-au trebuit milenii să-şi facă ce fac ăştia în cîteva ore... şi să mai spui că boschetarii n-au cultură!

Richard Brautigan - La pescuit de păstrăvi în America şi În zahăr de pepene

SienceFictionAnton mi-a împrumutat cele două cărţi cu menţiunea: "ultimul din generaţia Beat"! Io cu generaţia beat m-am înţeles bine... deşi pot să spun şi că nu. Dar asta chiar nu contează.

"Domnul Brautigan ne-a oferit în 1962 spre publicare o carte intitulată La pescuit de păstrăvi în America. Înţeleg însă din referate că nu este despre pescuit." - din textul de respingere al cărţii de către Viking Press.[aici este de fapt ideea proiectului nostru Visitors' Book].

- Despre ce sunt însă cărţile lui Brautigan? care, btw, s-a postat în faţa unui glonţ trimis de el însuşi spre sine însuşi... şi nu a supravieţuit impactului!
- Despre păstrăvi! Toate cărţile lui sunt despre păstrăvi.
- Despre păstrăvi?
- Da, despre păstrăvi... iar păstrăvii sunt acele obiecte "... fără nume. Numele meu depinde de tine. Spune-mi cum îţi trece prin cap." (adică un fel de "Spune-mi numele, iubito, spune-mi numele!")

Lumea lui Brautigan, cică, este o ficţiune. Falş, greşit, wrong, prost. Cică e o "distopie", sau o "cacotopie", adică o anti-utopie. Pentru mine ficţiunea şi anti-utopia sunt antagonice... dar cine's io să mă dau cu părerea. De fapt Brautigan este un extremist nominalist. Trebuia să se fi născut în vremea lui Leibnitz. Are o obsesie cu numerele. Cred că-i plac foarte mult. Pentru Brautigan mind-flow-ul este esenţial. Şi totul este mind-flow. Nu există nici utopie, nici anti-utopie, nici realitate, nici ficţiune. Există doar ce avem toţi, o minte bolnavă, deşi putem susţine şi contrariul, o minte care funcţionează, de cele mai multe ori, de una singură, iar această minte funcţionează cu obiecte, cu obiecte matematice aproape, obiecte care au o serie de proprietăţi, şi nu e necesar să se repete de la o pagină la alta. Cred că Brautigan este primul care a inventat OOP, Object-Oriented Programing... doar că la el era OOW, Object-Oriented Writing. Pentru el obiectele, şi totul este obiect, extind permanent şi personal, sau individual, diverse clase (tot de obiecte însă de data asta generice) posibile pe care toţi le cunoaştem şi le folosim. Clasa "zahăr" extinde clasa "pod" fără ca obiectul nou "podul din zahăr" să pară decupat din cine ştie ce poveste pentru copii ci chiar să fie podul din faţa unei case. Sunt momente cînd mintea ne duce spre zone despre care nu bănuim şi pe care nu obişnuim să le frecventăm, însă ea ne duce acolo. Ea vrea ca uneori să "spunem rîu tuturor lucrurilor. Genul ăsta de oameni suntem". Şi genului ăstuia de oameni place o astfel de carte.

Omul Brautiganian este un om spectator, un om fără conştiinţă, ceea ce este adevărat pentru majoritatea dintre noi, un om care aparent maşinal execută fără prea mare interes ceea ce face, mai degrabă cu un total dezinteres pentru interesele sale, plăcerile sale, hobbyurile sale, gîndurile sale, etc. Am spus aparent pentru că există la el un interes dezinteresat... un go-with-the-flow. Omul Brautiganian suferă de un soi de osteoporoză, de moleşeală a oaselor, dar şi de o inerţie a lor. Totul merge ca o placă stricată într-o direcţie aproape clară şi fatală pe un fond contingent şi sărac. Cînd spun fatală nu vreau să dramatizez (e cam în genul lui "you want drama, wanna make a scarry movie!" etc.)

Scrierea Brautiganiană nu e lipsită de mijloace, cum citeam undeva. Ea nu e nici sărăcăcioasă în idee, nu e nici simplistă, nu e nici bogată. Brautigan nu vrea să ne lase gîndirea şi imaginaţia să zburde, nu vrea nici să ne stîrnească întrebări, adică să ascundă lucruri. Brautigan ne spune exact ceea ce trebuie să ştim, în cît mai puţine cuvinte, ca să nu mai punem întrebări. Brautigan este însăşi cunoaşterea. Cînd nu mai poţi, sau nici n-ai de ce, formula o întrebare cunoaşterea s-a sfîrşit. De acum ştim... suntem dumnezei, deşi însăşi Dumnezeu se mai ocupă cu întrebări... vrea să ştie chestii despre noi. Cu Brautigan şi problema asta e rezolvată... ca de fapt toate problemele. Nu există fiori şi suspine, suspans şi degradeuri... tuşele sunt mai clare şi mai precise decît cea mai clară tăietură de bisturiu făcut de cel mai bun chirurg evăr. Totul este "pe faţă"... ca în filmele porno.

"Exprimîndu-mi o nevoie omenească, întotdeauna am vrut să scriu o carte care se încheie cu cuvîntul Maioneză" - ăsta-i Brautigan... "Bertrand Russell nu ar fi putut-o spune mai bine."

Vă deranjăm cu o mică întrebare

Deci băh... io numa atîta vreau să'ntreb: care este semnificaţia religioasă (teologică, teocratică, spirituală, spiritistă... sau ce pula mea o mai fi) a contraforturilor de biserică?

I'm the kind of post-apocalyptic human wreckage that you love

Ei bine n-a fost să fie... aşa cum multe n-au fost să fie... însă în tot răul ş'un bine: suntem în POSTAPOCALYPTIC ERA!!! Nice!!!

Şi stînd io aşa, în noaptea apocalipsei, şi neavînd ce face am început să mă uit la Californication, care btw, a ajuns la S02, adică seria a 2-a. Şi este filmul pe care NU-l recomand cu căldură pentru că e prea fain pentru voi. Şi în plus tinde să mă descrie prea bine... deci nu-i de voi.

Însă am alte chestii de (ne-)recomandat:

1. Bleu Edmondson: care e ceva cîntecaci şi care sună binişor zic io. Am început să mă uit pe situ-rile flash recomandate de Adobe şi aşa am ajuns şi la ăsta. O mostră de sound fain:

Bleu Edmondson - American Saint
Asculta mai multe audio Muzica »

2. Warren Zevon: la fel, unu care cîntă binişor şi care mă ajută să descriu situaţia: My Shit's Fucked Up!

Warren Zevon - My Shit's Fucked Up
Asculta mai multe audio Muzica »

3. Am reînceput să joc travian, pe S7.ro, dar şi Ikariam, tot pe S7.ro. Faţă de vremea cînd jucam io travian, adică pe vremea cînd S4.com era la prima versiune, iar apoi S1.com la a 2-a lucrurile s-au mai schimbat, mai ales cînd vine vorba de dat bani... amu poti trimite prin SMS şi-ţi pune orinju plata la următoarea factură. Asta e... distracţia costă.

Dar nu-i de glumă pentru că data, ca în cronica unei morţi anunţate, s-a mutat pe 21... Apocalipsa se amînă, sau a intrat în prelungiri? Să nu ne trezim că e remiză! Fuck... vorba anonimului!

Mîine murim... we're fucked! Good Bye all!

Detalii aici!

PS. Adios şi mi-a făcut plăcere să povestesc cu voi... pa... see ya in HELLL!!!

Tomorrow - the day that never come!

Fîntîna lui Boc, Pariul lui Pascal şi Bagajele Martorilor

(photo by Injineru)

Da... ştiu, sunt cam multe chestii... şi, da... nici io nu ştiu încă cum se leagă. Am primit un mail, de la o bună prietenă, despre fîntîna făcută la Cluj de Boc şi despre cineva care se ghidează după Pariul lui Pascal. Şi cam tot atunci am aflat că Martorii'şi fac bagajele!

(DEX) FANTASMAGORÍ//E ~i f. 

1) Fantezie bizară şi absurdă; ansamblu haotic de idei eterogene şi lipsite de sens. 

2) Privelişte fantastică; spectacol ireal. 

3) înv. Spectacol de teatru cu fantome. 

4) Efect artistic obţinut prin folosirea abuzivă a mijloacelor supranaturale şi fantastice. /fantasmagorie

Ei bine dragilor... ce e de spus despre astfel de chestii? Pascal a zis ceva de genu: Sunt chestii care ne scapă... asta e, get used to it... and get over it (cînd pui Port-Royalu (Iansenism), hipocondria... dar şi cîteva boli ascunse reale!!! atunci începi să o dai în diverse despre păcatul Adamic, despre predestinare, şi despre imposibilitatea raţiunii)! Dat fiind că ne scapă (gîndirii, raţiunii) singura chestie pe care o mai putem face e să dăm cu banu (nu în lăutari, ci în sensul de flip the coin!). Să facem un pariu, să mizăm pe ceva! Să alegem ceva! Ceea ce poate scapă la o primă vedere e că problema pascaliană este doar ontologic-hamletiană, este de tipul lui "to be or not to be", a lui este sau nu este!

De exemplu, în cazul existenţei lui Dumnezeu, dacă mizăm pe faptul că nu este putem pierde ceva (viaţa într-o lume fericită, plus alte căcaturi de gen) dacă s-ar afla, pînă la urmă, că este. Însă dacă mizăm pe este, şi el de fapt nu este, atunci nu pierdem nimic pentru că oricum datele problemei nu s-au schimbat (ce nu ai nu poţi nici pierde)! Dar ce ne facem cînd, mizînd pe este, trebuie să şi facem ceva, ceva mai mult decît un simplu pariu. De exemplu, ca în cazul Martorilor, să ne facem bagajele pentru că Armaghedonul se apropie? Să ne punem într-o geantă bani (oare care-i cursul în împărăţia cerurilor? şi pe cine trebuie să mituim?), acte (oare care-i forma de identificare şi indexare pe care o foloseşte dumnezeu?), o haină mai groasă (de ce, vine iarna şi în rai?), un izolir (go "high", or smth?)... etc, etc... şi să fim pregătiţi să ne cărăm în orice moment. Pascal a scris Cugetările pe la 1650, sau mă rog, p'acolo şi el, se pare, a mizat pe este. Cu 600 de ani mai 'nainte, Anselm, în bună tradiţie Augustiniană, a propus un argument, denumit ontologic (de Kant), prin care să demonstreze că Dumnezeu există. Pentru cei curioşi textul este în Proslogion tradus, la noi, de Alex la Editura Apostrof, 1996.  "Id quo maius cogitari nequit", adică cel-faţă-de-care-nu-pot-gîndi-nimic-mai-mult, este un concept, adică el este în minte, însă dacă el ar fi doar în minte mereu s-ar putea gîndi ceva mai mult, prin adăugare, însă dacă acest concept are şi o reprezentare în realitate el rămîne fixat ca limită şi a realului şi a minţii... iar dacă există, şi din moment ce-l gîndesc n-are cum să nu existe, el este Dumnezeu. Replica simplă şi rapidă, deşi au urmat în timp şi altele, a fost de la un călugăr, Gaunilon, care-i reproşează lui Anselm greşala de a trece de la gînd la existenţă. Anselm răspunde, conform interpretării lui Alex, că demersul lui nu este unul dualist... ci parmenidian... el trece de la gîndirea fiinţării la fiinţă (unde m-aş grăbi să-l contrazic spunînd că eventual de la gîndirea Fiinţei la fiinţare... în fine, nu contează) pentru că fiinţa şi gîndirea sunt una... adică, to gar auto noein estin te kai einai, după spusele lui Parmenide (vezi Presocratici, Teora, 1998, p121.)

La 100 de ani după Pascal, William Paley a propus deja extrem de cunoscutul argument (care nu mai este ontologic, ci teleologic, care vine de la telos din greacă şi înseamnă scop, ţel, ţintă, în genere pentru utilitaristul Paley însemna "la ce-i bună o chestie") al ceasornicarului şi care spune că găsind pe cîmp un ceas, fără să ştim cum că ceasuri există şi la ce-s bune, însăşi, adică simpla, vederea lui ne-ar duce la concluzia, cică logică, cum că cineva l-a făcut... cu atît mai mult deci acest raţionament trebuie să fie valabil pentru Univers. Însă dacă cele două "argumente"expuse anterior nu vin să ne violenteze aşa de tare simţurile acesta din urmă este chiar indecent. Pentru că noi ştim cum se fac ceasurile! Şi nu ştim cum se fac Universurile!!! Adică practic, concret. Inginerul de mecanică fină asta învaţă la şcoală... să facă ceasuri! Cine pula mea învaţă la şcoală cum să faci un Univers? Poate încercăm să aflăm cu s-a făcut universul... însă suntem hăpt la capătu celălalt de a şti cum, actually, se face Universul! Aşadar nici dacă el a fost făcut de cineva inteligent sau nu, sau a apărut de la sine, prin voinţă proprie, şi se şi menţine astfel, sau a apărut din greşală, din prost noroc... din coincidenţă... şi se menţine prin cine ştie ce simplă ghiduşie... sau alte şi alte posibilităţi! Primele două "argumente" nu ne şochează perntru că nu sunt tehnic argumente. Voltaire îi reproşează lui Pascal ceea ce-i reproşează şi Gaunilon lui Anselm însă nici unul nici celălalt nu s-au gîndit la un argument... Anselm s-a gîndit mai mult la o invocaţie, el foloseşte o serie de parafraze după Augustin, adică este mai mult un fel de rugăciune şi cine citeşte textul o să observe asta, iar Pascal este un relativ mistic în această situaţie iar textul său nu a fost publicat în viaţă pentru că erau mai mult notiţe şi însemnări personale, adică ambele fac dovada unei auto-adresări.

Aşadar, să mizăm sau să nu mizăm? Ceea ce Pascal dezboltă în textul său este faptul că este imposibil să nu mizăm, că este imposibil să nu votăm, că este imposibil să nu luăm ciuva partea, că este imposibil să nu avem o opţiune... iar ea este obligatorie! Acum 500 de ani poate... astăzi... sorry, no way, no chance!

Hallo, băh oedipe... vezi c-ai început cu Boc... pă ăla l-ai uitat?!

Nu, nu l-am uitat!

Boc, şi fîntîna lui, definesc cel mai bine stadiul în care discursul despre dumnezeu a ajuns. Cu mult timp în urmă am jucat un joc... primul şi ultimul de acest fel pe care l-am întîlnit. Este pentru platforme de W95 şi deci cam greu o să-l puteţi juca azi. Însă eu l-am jucat atunci. Se cheamă Phantasmagoria: A Puzzle of Flesh, sau Phantasmagoria 2 şi a fost realizat de Sierra în 1997. Am şi acum acasă cutia... care arată ca imaginea alăturată. Nu ştiu dacă mai există, dar ştiu că exista, o firmă care aducea aparate de apă, un fel de dozatoare, cu borcanele alea mare de apă, care se găsesc mai nou prin tot felu de firme, undeva pe hol, accesibile tuturor şi care se numea (genial, nu?) Agora. Agora, vine tot din greacă, şi denumea piaţa într-o cetate greacă, însă agora înseamnă adunare iar verbul agoreuo înseamnă şi a vorbi în public, a declama, a declara. În Phantasmagoria, mai ales în prima parte, acţiunea se petrece la birouri iar mare parte din timpul acţiunii este în jurul unui astfel de dozator de apă unde se întîlnesc diversele personaje care lucrează la firma respectivă. Acest "în public" este opusul a ceea ce atît Anselm cît şi Pascal vroiau să realizeze prin "argumentele" lor. Ei trăiau în vremea în care argumentele mai existau în varianta proprie, privată. Astăzi argumentul, declaraţia, declamaţia este eminamente publică... la fel este şi credinţa în dumnezeu, şi cam tot ce se întîmplă. Necazul este că în public nimic nu mai este ontologic... ci totul devine, deja de pe vremea lui Paley, utilitar... şi de aici, estetic. Iar de aici nevoia nu mai este una epistemologică ci simplu etică.

Fîntîna lui Boc, care btw s-a făcut prin demolarea fîntînii lui Funar şi pe locul acesteia, care era de 1000x mai chicioasă şi mai penală, se înscrie în viziunea noastră estetică. Ne place sau nu ne place... asta este acum întrebarea şi aşa este şi întrebarea despre dumnezeu. Ne place cum arată teoria despre el a cutărei sau cutărei religii sau secte, ne place ce trebe să facem, pentru că e musai să facem ceva în vederea unui scop util, ne place cum ne vedem şi cum ne simţim cînd facem ce ni se spune să facem sau nu?! Totul este astăzi o fantasmagorie: o înşiruire absurdă şi bizară de idei fără sens, sau un spectacol care uzează de mijloace care pot da impresia că formează un peisaj ireal, de lumini şi culori imposibile, sau dacă nu atunci este o scenă a fantomelor, a spectrelor, a epigonilor însă totul este făcut să ne acceseze simţul estetic. Nimic nu mai dă şi nu mai ţine de real... totul este o fantezie, o metaforă... o lăbăreală generalizată! În acest context este destul de ciudat să-ţi vezi membrii familiei vrînd să plece cu bagajul în împărăţia lui dumnezeu... reală sau fantasmagorică!

Google Chrome

De o săptămînă pe unde mă învîrt dau de tot felu de explicaţii şi exaltaţii despre Google Chrome. Acum o săptămînă l-am instalat şi eu... să văd ce şi cum. De obicei sunt refractar la schimbări... de ce să schimb ceva ce merge... cît de cît. Dar am zis că dacă tot folosesc atîtea servicii şi produse de la Google (GMail, GTalk, Picasa, Google, Blogger, etc) hai să văd ce e şi cu browserul ăsta de-l laudă toţi. Aşa că mi-am pus Chrome.

Aplicaţia e p'afară simplă, fără prea multe butoane, fără bări de meniu şi alte căcaturi, fără status bar (există dar se retrage, la fel Find-Bar-ul şi alte chestii de gen), fără... fără... fără! În concepţia celor de la Google asta înseamnă că mere Chromu mai iute... ceea ce io nu prea am observat. Io am internetul de 20 de megi de la UPC adică hăl mai mare şi mai tare pentru haus-luzări ca mine dar cînd downloadez cu 1 mega pe secundă cu uTorrent paginile la fel de naşpa se încarcă... iar RAMi am 2 giga... deci musai că e altceva!

Ceea ce am observat imediat este că la Chrome taburile sunt pagini de sine stătătoare şi asta se vede la un simplu CRTL-ALT-DEL, dar asta e cică o metodă prin care dacă un tab pică el nu implică închiderea întregii aplicaţii... iar un tab se transformă în pagină prin simpla lui mutare în sus sau în jos faţă de poziţia sa, şi revine la loc prin tragerea lui în bara taburilor în locaţia dorită. Chrome are şi un Task Manager în care, după nuş ce regulă, Chrome împarte taburile deschise şi spune cît ocupă din memorie. Pe lîngă aceste taburi (în acest moment la mine) aplicaţia Browser are 54 megi şi mai există o aplicaţie, Plug-in: Shockwave Flash, care are 61 de megi. Pentru "nerds" cică Chrome oferă o altă pagină unde spune nu doar cît consumă el per-total şi en-detaile dar cît consumă şi celelalte browsere deschise. Mie cu taburile mele normale plus încă maxim 10 deschise pe wiki am 468 mega ocupaţi... iar Firefox cu număr aproape dublu de taburi consumă 273 megi după Chrome şi 305 megi după Windows Task Manager... nu contează cine are dreptate... ci doar că în memorie este mai mult Chrome decît Mozilla la mai puţină utilizare a Chromului... test simplu! BUSTED!

Experienţa mea cu browserele este destul de bună... am încercat destule şi date fiind plug-in-urile de Firefox am decis să rămîn cu Firefox, însă Google ameninţă că Chrome este încă în faşă, motiv pentru care actualmente Chrome e beta, iar faptul că este open source sper să atragă destui developeri care să-mi facă, pe viitor, viaţa mai uşoară decît Firefox.

Minusuri.

1. eu folosesc cîteva plug-in-uri pentru Firefox care mă ajută în Hattrick. Chrome nu are astfel de chestii
2. am observat că mă scoate foarte repede din pagini în care mă obişnuisem să rămîn logat foarte multă vreme, gen Hattrick, Nation State, GPRO sau chiar Yahoo Mail.
3. la fel ca în Firefox nu-mi merge Youtube şi Trilulilu, adică nu merge conţinutul video-audio, ceea ce înseamnă că un posibil conflict hardware pe care IE nu-l vede este asumat şi de Chrome... ceea ce e naşpa!
4. taburile se fac foarte mici dacă deschizi mai multe... pentru că nu se trece cu ele dincolo de zona vizibilă, adică ele fac automat resize şi devin aproape ne-vizibile. Pe monitorul meu este nevoie de 49 de taburi pentru ca să nu mai văd nici măcar iconiţa paginii pe care sunt... iar la mine se întîmplă uneori să am atîtea pagini deschise, pentru că în mod "normal" eu stau cu cel puţin 20-25 de pagini deschise iar cînd caut ceva, şi deci am cea mai mare nevoie să deschid mai multe taburi şi să văd ce este pe ele tocmai atunci Chromul nu mă ajută... în fine.
5. faza cu downloadul. De exemplu în Firefox un fişier torrent este pus automat în temp-ul utilizatorului curent şi ulterior deschis cu programul de download dacă setarea de deschidere automată s-a făcut (chestia nu e vizibilă şi nu te deranjează. Săptămînal sau cînd vreau merg şi-mi curăţ io tempu). Dacă downloadez un pdf de undeva, sau orice alt fişier, el este pus automat în Desktop sau în altă parte dacă alegi un alt director. Chrome n-are decît o singură obţiune, iar io vreau ca directorul default să-mi fie desktopul... ceea ce înseamnă că toate torrentele mele, trackerele adică, sunt puse pe desktop! Ceea ce SUGE!!! BIG TIME!!!
6. faza cu memoria...
7. Your browser is not officialy suported by the Whozin mail service Beta! Ceea ce înseamnă că nu-mi pot lua banii pe mailuri!
   
8. se pot face modificări ale unei pagini... gen, să fie fontul mai mare. Chrome lucrează cu un sistem destul de simplu de indexare, adică numerotare a taburilor, ceea ce se vede şi în varianta desfăşurată a memoriei. Dacă închizi un tab unde s-a modificat ceva şi peste o vreme, în aceeaşi sesiune, Chrome dă acelaşi număr (de acum disponibil) unui alt tab, şi implicit unei alte pagini deschise toate setările respective se aplică noii pagini... ceea ce e NAŞPA! SUGE!!! BIG TIME!!!

În rest totul e ok, merci de întrebare, sper că şi voi la fel... pa!

Io numa mă întreb

De ce filmele porno "hetero" prezintă şi femei care se fut cu femei (adică doar femei într-o scenă), în măsura în care suntem de acord să extindem puţin semnificaţia lui "se fut", iar filmele "gay" prezintă doar bărbaţi care se fut, sau mă rog (cu aceeaşi menţiune legată de semnificaţie ca mai sus!)?

Despre absurditatea de a nădăjdui

Să simulezi viaţa e mult mai puţin ridicol decît s-o trăieşti... asta poate şi din cauză că doar descoperită Viaţa nimiceşte viaţa. Pînă rămîne în starea de nonsens mai avem o şansă: înlăturaţi viciul şi posibilitatea sinuciderii, înlăturaţi insuficienţele şi tarele sufletului, înlăturaţi vocaţia oboselii şi a urii (mai ales de sine), înlăturaţi sublimul căilor urinare şi a diverselor orificii, înlăturaţi nefericirea, durerea, scandalul lăuntric, ruşinea şi idealizarea abjecţiei, suprimaţi monstrul atoniei şi histrionismul detaşării, luaţi şi privilegiul putrezirii odată cu lenea şi o să aveţi nişte escroci ai apocalipsului, nişte echilibraţi ai echidistanţei, nişte fervenţi ai procreării prosteşti infectaţi de maladia acţiunii, galbeni de graşi cu chipuri rumene şi clorotice, nişte maimuţe horcăind între crime şi visuri care au astfel de răspunsuri:
"... Cei blînzi moştenesc pămîntul şi se vor desfăta în belşug de pace.
... Cei drepţi vor stăpîni pămîntul şi îl vor locui pe vecie.
... [Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu va mai fi.
... Căci oamenii drepţi vor locui ţara şi oamenii integri vor rămîne în ea."

Imaginaţi-vă plictiseala, imaginaţi-vă imbecilitatea şi stupizenia unei după-amieze într-o astfel de lume, îmaginaţi-vă omul, nu doar fără însuşiri, ci şi fără suflet (ăsta este de fapt motivul pentru care Martorii nu cred în suflet... ce om cu suflet poate să trăiască într-o astfel de lume tembelă şi decrepită)... imaginaţi-vă destinul unui sănătos cu trup detracat şi minte buimăcită! Cabotini ai eternităţii joacă un rol de umplutură într-un timp ce şi-a rătăcit axa.

Să-ţi bagi degetele'n gît şi să-ţi borăşti viaţa ca să nu fi nevoit s-o înduri şi mîine... iată, în aceste condiţii, singura soluţie la maladia non-biodegradabilităţii!

IMO, acest EMO al imobiliarelor

IMO, care se citeşte ca EMO, se plînge şi ameninţă că se taie cu lama'n buda de la Diesel dacă concurenţa nu-şi face serios treaba şi nu produce apartamente bengoase la care doar de la fica lui Onasis în sus (dacă eşti) ai acces. Că cică, în lumina ultimelor - "tragice" - evenimente petrecute în ciupercăria de apartamente din Floreşti (în prima jumătate a anului mai mult de 4000 de apartamente au fost date în folosinţă în Floreşti!!!) care s-au soldat cu insatisfacţia unor clienţi, excitaţi prea mult şi satisfăcuţi prea puţin, zona cu pricina riscă să cadă în dizgraţia psihologică a muncitorimii şi musai că o să se vadă la cont... şi cînd e vorba de cont IMO, pardon EMO, plînge! Ca de fapt toţi antreprenorii de carton din zonă! Foarte bine frate! Să-ţ dau io stecluţa cu vitriol?