Hero(s)... my ass!

"... privilegiul unei deficienţe conferă de la bun început un destin neobişnuit" zi-sa Cioran în Tratat de descompunere (1949)... şi, poate tocmai de atunci, ne străduim să avem cîte o deficienţă: unii suntem culţi, alţii suntem graşi, alţii blonzi, alţii... doar femei, alţii ologi, alţii nebuni, alţii... doar puterea de a pune piedică trenului! Din păcate chestia asta se pliază pe faptul că totul în lumea asta este... meserie! Deci nici eroul nu-i exonerat... şi de ce-ar fi?! Oamenii au inventat PR-ul tocmai ca să şteargă diferenţele şi să ne facă pe toţi cu mult mai proşti decît am putea fi în condiţii "normale". Ei bine, ce urmează? Eroul trebuie să îmbrace uniforma, să zîmbească în faţa camerelor, să-i încurajeze pe toţi tăntălăii şi, evident, să se apuce de treabă! Însă nu treaba e punctul forte... ci imaginea! Fără imagine o faptă oricît de bună nu trece nepedepsită!

Însă care e treaba eroului? Treaba lui este să salveze lumea... nu oamenii, ci lumea, în totalitatea ei! Evident că lumea nu poate să fie salvată, însă se poate face altceva cu ea... schimba! Mitul schimbării este mult anterior mitului progresului însă el era latent, dormita, şi aştepta un motiv să se trezească. Teza progresului a fost suficientă. Aşadar, lumea trebuie schimbată şi cine e mai bun pentru jobul ăsta decît... eroul! Însă nu orice tip de erou. Aristotel, în Politica, făcea o tripartiţie cam pe fiecare domeniu vizat. Fiinţele vii erau: Zeul, leneş, are tot timpul, omul politic, care are schole, sau timp liber, animalul, care nu are timp liber şi toată viaţa lui este muncă. Atunci cînd eroul este un zeu, el ştie fără s-o ştie, şi-şi petrece vremea dormind pe bănci, pişcînd gagici de cur, şi bînd alcoale tari. O stare în care dispreţul pentru ceilalţi merge mînă-n mînă cu ruşinea de tine... şi de ceilalţi! Dacă eşti în stare să vezi toate aspectele unui lucru rămîi etern blocat între elan şi stupoare. Însă cum transformi un zeu într-un om? Cînd oamenii au inventat "înregimentarea", turma, voinţa şi etica aveau multe obţiuni. Au ales şcoala pentru tineri, religia, jobul, Patria pentru majoritatea adulţilor, însă cu adulţii recalcitranţi trebuia făcut ceva mai serios chestia asta... aşa că au inventat închisoarea. Aşadar, forma extrem de concentrată, ţîşpe-la-enşpe în unu, de înregimentare, turmă, voinţă, etică, religie, job şi Patrie, adică toate atributele umane!, este închisoarea... unde-l bagi pe zeu pentru a deveni uman. Uman, el intră în ordinea umanului, îmbracă uniforma, salută frumos, şi salvează, adică schimbă, lumea!

Modelul schimbării lumii şi al progresului merg extrem de bine pe formula lui Richard Jeni: "Michael Jackson is the best example of what happens when you fix it 'till is broke", adică, dacă încă nu e stricată, repar-o!

Vizionare plăcută la Hancock (2008)!

Isus. Acum într-o nouă prezentare!

"Proiectul "Hristos Impartasit Copiilor" a fost lansat in Romania in anul 2006 si s-a desfasurat pana in luna iulie a acestui an in parteneriat de catre Biserica Ortodoxa Romana si organizatia ecumenica World Vision Romania, cu binecuvantarea Sfantului Sinod al BOR, fiind aprobat in sesiunea de lucru a acestuia din 17 - 18 ianuarie 2006, la recomandarea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei." (sursa)

Poate că nu e cine ştie ce chestie pentru majoritatea voastră dar pentru mine anunţul ăsta sună cam aşa:

"Proiectul "Hristos împrăştiat pe cruce pentru adulţi" a fost lansat în Galileea, în anul 29 e.n. şi este încă în desfăşurare. El a fost iniţiat în parteneriat cu Dumnezeu din Ceruri S.A., Imperiului Roman prin reprezentantul lui oficial, Majestatea Sa Irod, Societatea Civilă din Galileea reprezentată de Ioan Botezătorul, care a şi oficiat inaugurarea proiectului, precum şi C.D.A. (Cei 12 Apostoli) care este sub înalt patronaj al B.C.T. (Biserica Creştină Timpurie) care şi-a dat şi binecuvîntările de rigoare. Sesiunea de lucru a fost deschisă imediat inaugurării şi a durat trei ani şi jumătate timp în care comisia comună, formată din reprezentanţi oficiali ai L.I.R.I. (Legaţia Imperiului Roman în Ierusalim), S.S.I. (Sfîntul Sinod al Israelului) şi ai Societăţii Civile Comune din Ierusalim şi Israel, în colaborare cu primăriile de Triburi, a supravegheat şi reglementat desfăşurarea proiectului în cele mai bune condiţii. Pentru publicitate s-a folosit reţeaua de comunicaţii, recent updatată, 2xG. (din-Gură'n-Gură) şi pentru publicul larg s-au pus la dispoziţie diverse zone extravilane cu potenţial turistic ridicat.

Faza iniţială a acestui proiect s-a terminat la termenele stabilite şi a constat din schingiuirea şi uciderea lui Christos pe cruce. Execuţia s-a desfăşurat după normele în vigoare stabilite de o sub-comisie a I.R. (Imperiul Roman) în colaborare cu L.I.R.I. şi B.T.E. (Biserica Tradiţională Evreiască) prin reprezentanţii săi Î.P.Sa Ana şi Î.P.Sa Caiafa, în prime-time şi cu transmisie directă de pe Golgota.

După această fază, după cum era deja de aşteptat, catolicii şi-au tras Papă şi acum conduc, din umbră, interesele politice şi economice ale lumii. Ceilalţi o freacă cu reviste prin parcuri!"

A transmis pentru dumneavoastră din holul B.U. (Bisericii Universale), oedip. Vă mulţumim!

Quid pro quo

În Cluj maşinile super tari le au pizdele blonde... chiar nici nu trebe să te surprindă... vezi un model nou de Merţ, la volan e o pizdă blondă. De ce? Pentru că dacă e de supt ele se bagă-n faţă! Pînă şi pe Monalisa o sug... care Monalisa în variantă postmodernă e bărbat... travestit, adică!

Ei bine, nu de asta voiam să vorbesc dar mi-am pierdut şi eu ideea în timp ce mă gîndeam la ea... vroiam să spun că, deşi e vacanţă, lumea continuă să dea mass-uri. Era o vreme cînd mass-urile nu existau, apoi vremea cînd mass-urile se dădeau de la servici... ca să aibă şi blondele o ocupaţie. Acum e indistinct! Vin mass-uri indiferent de zi, de anotimp. Însă mass-urile se dau şi în varinata "merg să dorm!" (şi-n pizda mă-tii, nu poţi să dormi fără să mă anunţi şi pe mine?!), "nu deranja!" (da' tu de ce pula mea mă deranjezi ca să-mi spui să nu te deranjez?), "pwp loome, ies de pe mes!" (de parcă n-o să-l mai vedem... deşi nu ne-ar părea rău!), şi altele şi altele.

"Loomea" trebe cumva să atragă atenţia "loomii". Nu se poate altfel! Nu e omul împăcat, nu-i mere digestia, nu-i mere bila, nu-i mere colonul, nu se cacă liniştit dacă nu ştie el că ştim şi noi asta! Evident că unora ca ăştia trebe să le dai o muie, o mă-ta să te sugă de poolă, o s-o iei la găoază toată noaptea tu şi mă-ta, şi sor-ta... in return!

Pentru că mai nou handicapaţii sunt la putere. Cine spunea că majoritatea sunt doar cei care sunt prea proşti să-şi găsească vreun defect (gen unguri, ţigani, obezi, negrii, somalezi, virgine, blonde, ologi, handicapaţi mental, grupul celor care poartă 2 inele pe degetul mare şi doar unul pe degetul mic, etc, etc.) mare dreptate avea!

Disperaţi, "normalii" vor să iasă din normalitate... şi ce e mai anormal decît culmea anormalului (care sunt ungurii şi blondele)... şi să devină handicapaţi motori... pentru că handicapul mental deja trebe să-l ai ca să vrei să-ţi fuţi singur coloana, spre exemplu, doar ca să poţi, de amu încolo, să călătoreşti, iremediabil, într-un scaun cu rotile şi să-ţi dai cu ciocanu'n ouă fără să simţi mare lucru?! Dar se întîmplă, şi dacă nu se întîmplă nici nu mai este mult pentru că americanii s-au gîndit să ne facă şi un film pe tema asta! Quid pro quo (2008) este un astfel de film... dincolo de un melanj de etici sociale şi psihanaliză filmul, dacă nu expune "realitatea", că poate ei nu sunt BUG Mafia, atunci măcar ne-a băgat cuştiriţu şi azi-mîine ne trezim cu o gaşcă de oameni care pînă mai ieri erau bipezi şi (a-)normali, vezi doamne, făcînd concurs pe Victor Babeş în jos, în scaune cu rotile. Sunt curios cum o să acceadă într-o serie de instituţii care chiar nu au fost gîndite pentru vizita schilozilor?! Şi ce crimă este în asta?! Dom'le eşti schilod, sorry... stai în mă-ta acasă şi cheamă-ţi asistentu social să-ţ aducă ziaru, Cola, ţigări şi nu te bate de mine pă stradă că-ţ iau căruţu la seggbe rugas (adică la picioare'n cur!) şi te pun să ţi-l baţi de pulă! Marş cătă căşi!

La fel cu toate "clasele" defavorizate, cu probleme, cu fiţe, cu pitici pe crir, cu probleme de circulaţie şi defecaţie şi alte clase de acest gen! Ştiu că ducem lipsă de "celălalt", dar şi mai mult ducem lipsă de "alteritate"... iar voi - newsflash! - n-aţ recunoaşte alteritatea nici dacă v-ar pune piedică pe scări în jos... aşa că pentru cei cu handicap fizic, psihic, real sau închipuit... MUIE! Şi să nu vă văd! Mai ales cînd singuri v-aţ tăiat piciorul, că e la modă să te vadă lumea în scaun cu rotile, să nu te ridici cînd se aşează fomei la masă, să-ţi facă lumea loc prin magazine şi trolee şi mai ştiu io ce alte chestii!

Despre Cosmote

Am fost ieri invitat la o "şedinţă" de discuţii pe teme de telefonie mobilă la Hotel Melody. Sesiunea a fost plătită de Cosmote şi s-a desfăşurat pe principiul "Noi nu suntem în stare să avem idei deştepte aşa că mai bine plătim cîţiva tîmpiţi să ne spună ce cred ei şi pormă sortăm noi aberaţiile!". Asta m-a făcut să treacă şi ultima dorinţă ascunsă de a-mi (re-)lua cartelă sau abonament la ei chiar dacă dau destule minute în reţea.

Ce trbe să faci dacă eşti o companie de telefonie relativ nouă şi care a făcut şi greşala să achiziţioneze o fostă reţea falimentară? Să dai faliment şi să te cumpere O2 sau ceva de genu! Vodafon avem, Orange avem... O2 ne mai lipseşte!

Chestia e că Cosmote nu are profesionişti şi asta am dedus din faptul că am fost noi invitaţi acolo. La partea tehnică e clar că nu are cum să-i ajungă momentan pe ceilalţi doi "campoioni" iar asta, indiferent de oferte, o face vulnerabilă. Dincolo de asta e felul în care se prezintă. Să propui un plan tarifar, sau "obţiune", cu 2 euroi, de care poţi vorbi maxim v-o 60 de minute şi s-o intitulezi "SPUNE TOT!" trebuie să fii ori cinic ori tîmpit! Asta în condiţiile în care oferta mai "serioasă", dar şi aia pentru utilizatorul "casnic" mediu, se numeşte "30 de minute in afara reţelei + 400 de minute în COSMOTE + 400 de SMS în COSMOTE pentru doar 5 euro credit pe lună"!!!

În fine... m-am liniştit la capitolul ăsta dacă cumva eram ne-liniştit. În plus accentul unei reclame sau descrieri de ofertă Cosmote se pune exclusiv pe "preteni"! Dragilor, sfat gratuit!, dacă vreţi să atrageţi oameni din alte reţele uitaţi definitiv cuvîntul "pretini" şi mai puneţi un 0 la oferta de minute în alte reţele! SIMPLU!!! În rest, ca treabă secundară, lăsaţi combinaţiile de cuvinte "obţiune", "extraobţiune", "extra-obţiune" cînd voi descrieţi aceeaşi "obţiune", sau plan tarifar, pentru că însăşi clienţii Cosmote se îmbîrligă în astfel de explicitări aberozante. Plus că ofertele serioase trebuie făcut pentru cartele ca să-şi poată omul lua cartela şi să beneficieze de tot ce are nevoie fără să trebuiască să aducă o căruţă de acte şi alte căcaturi.

Eu personal încă mai aştept oferta deschisă în care pot să merg la orice ofertant de servicii de telefonie mobilă şi să-mi fac planul tarifar propriu pe un număr propriu indiferent dacă el a aparţinut în trecut unei alte reţele!

ActionScript CS3, sau 3.0

Flash... mi-a plăcut programul ăsta de cînd l-am descoperit. Mi-am dat seama că e interesant, că merită, că are potenţial. O vreme l-am urmărit, am încercat să fac diverse chestii în el... pormă l-am abandonat, l-am lăsat pentru că nu am mai avut timp şi chef şi alte chestii ca să mă ocup serios de el. Însă nu de mult l-am regăsit. Între timp Macromedia, care-l făcea, a fost preluată de Adobe ceea ce este, se pare, un lucru bun în termeni de calitate a programului. Acum Flash vine în Creative Suite 3 (CS3) cu o nouă varinată de script, ActionScript 3.0. Pentru cei care, poate, n-aţ auzit ActionScript este partea de programare din mediul Flash prin care se poare face, în cod, ceea ce se poate face şi grafic pe Stage (numele spaţiului în care adaugi elemente grafice). Însă nu l-am descoperit bine că deja m-am şi lovit de o chestie nasoală.

Aşadar întrebare... pentru cei care ştiu Flash, sau ştiu pe cineva care ştie Flash, şi umblă, din greşală şi pe blogu ăsta: cum se încarcă un fişier .txt în Flash fără să adaugi pe Stage nici un element grafic, în cazul ăsta un TextField. Varianta mea, adică cea mai bună pe care o am pînă acum (de ActionScript 3.0 evident) este următoarea:

var loader:URLLoader = new URLLoader();
var myText:TextField = new TextField(); // asta e campul de text
var holder:String = new String(); // asta e variabila in care se incarca temporar continutul fisierului

function loadData():void {
loader.load(new URLRequest("test.txt")); // aci e functia de incarcare impreuna cu numele fisierului .txt, adica test.txt

loader.addEventListener(Event.COMPLETE, textLoaded);
}

function textLoaded(event:Event):void {
var holder:String = event.target.data; //aici e functia care atribuie variabilei temporare continutul text al fisierului

trace(holder); // aici e functia de verificare care-mi arata intr-o fereastra continutul fisierului. Si-mi chiar arata! Deci pana aci totul merge struna!!!
}

loadData();

addChild(myText); //prin asta se adauga o instanta a obiectului TextField, creat la inceput, pe Stage
myText.text = holder; //iar aici se face ca proprietatea text a unui camp de text sa aiba valoarea String a variabilei in care a fost incarcat continutul textului!!! EI BINE ACI DAU CHIX! ASTA N-O MAI FACE!!! Cine-mi poate spune de ce?!! am incercat si myText.text = golder.toString(); dar chiar mai urat face!

myText.autoSize = TextFieldAutoSize.CENTER; // chestile astea sunt numai ca sa vad ca-mi face un camp de text pe Stage, si-mi face, insa cum nu este populat cu nimic pentru ca atribuirea de mai sus nu functioneaza el este aproape insesizabil

myText.textColor = 0xFF0000;
myText.border = true;

Aşadar, cine ştie, cine cunoaşte să lase un comment, ceva... sunt tare curios de ce pula calului nu vrea să încarce chestia respectiva şi în obiectul TextField.

Să acceptăm autoritatea lui Iehova!

Printr-o mică ghiduşie gramaticală, această propoziţie, livrată sub formă de îndemn, şi deci de imperativ categoric kantian, nu spune ce spune. Nu spune, decît aparent, că Iehova, sau oricare alt dumnezeu, are, el însuşi, o autoritate respectabilă per se, ci că însuşi Dumnezeu a fixat "notabilităţile" (vezi bancul cu Iţic şi cu "am vrut să-ţi arăt cu ce oameni lucrăm!" din postul ăsta), adică ierarhia, structura sistemului său de pupincurişti umani într-o formă ce trebuie respectată. De unde şi pînă unde... nush! Dar, la o atentă examinare, aşa stau lucrurile!

Trecerea este perversă şi subtilă. Titlul mistifică! Kant, în introducerea la Întemeierea metafizicii moravurilor, reia o distincţie de şcoală, mai mult sau mai puţin reală şi posibilă, atunci cînd împarte ştiinţele: ele sunt date din perspectiva cunoaşterii, iar cunoaşterea este materială şi formală. Cea materială se împarte în două, în funcţie de obiectele ei, şi de legile de care ascultă cele două, fizica (tratează despre legile naturii) şi etica (tratează despre legile libertăţii, sau moravuri). Cea formală, pentru că nu are în vedere obiecte determinate, nu este decît una: logica.

Aşadar, în cazul nostru, ceea ce părea să fie un text adresat logicii se mută într-un alt palier, cel fizic, sau obiectual concret, în care putem să povestim despre cum stau lucrurile în realitate. O gravă şi regretabilă situaţie de manipulare. De ce? Pentru că, dînd exemple din Biblie care vorbesc despre felul, modalitatea, modul în care diverşi închinători ai lui dumnezeu s-au singularizat în situaţii extreme prin respingerea unor decizii care-i opresau şi care le interzicea manifestarea, actualizarea religiozităţii lor, articolul al cărui titlu l-am preluat în acest post şi care a fost studiat de Martorii lui Iehova ieri, aşadar, acest articol neglijează voit sau din ignoranţă culturală crasă un fapt de o capitală importanţă: chestiunea, sau problema, persoanei. Felul în care pînă prin secolul 12-13 s-a gîndit şi privit lumea, destinul individual sau colectiv al omului, biserica în sine, viaţa spirituală, în fine tot ce putea exista, s-a făcut prin prisma unui concept holist care nu avea contraponderea necesară, şi anume, conceptul persoanei. Acest concept, în virtutea căruia noi privim azi lucrurile şi de care nu ne putem distanţa, a fost germinal gîndit în textele lui Aristotel (plus la Augustin, asta ca să legăm totul de creştinism) însă nu actualizat şi nu remarcat la adevăratul lui potenţial. Marcînd sfîrşitul Evului Mediu după unii cercetători, acest concept dă epoca luminilor şi modernitatea. Aşadar ne dă, ne constituie esenţial, ne in-stituie, şi pe noi!

Structura organizaţional-teocratică a Martorilor lui Iehova este o structură ierarhică ce aminteşte de vremea pre-intelectuală. Există un corp de guvernare, denumit "sclavul fidel şi prevăzător", şi care este contrapartea a ceea ce catolicismul are în Papă. Adică o persoană care, sau mai exact o poziţie care, este în mai mare măsură divin-spirituală decît umană. Acest "sclav" este parte, fizică aproape, a trupului lui Cristos, ei (pentru că aici este, se pare, un grup şi nu un singur om) sunt regii şi preoţii despre care Biblia vorbeşte în profeţiile ei din Apocalipsa, sau Daniel, ei sunt divini, dacă este să acceptăm o cît de mică divinitate a lui Christos, prin derivaţie. Urmează apoi diverse paliere de împărţire regională a congregaţiilor şi mai apoi împărţirea ierarhică din cadrul unei congregaţii care susţine un "prezident", un corp de "bătrîni", "slujitori ministeriali" şi pulimea, sau martorii care nu au nicio funcţie în această structură.

Cînd vine vorba de autoritate moştenirea lui sola scriptura (pe orice filieră vreţi voi!) este subtil mistificată (şi ea!!!). Trebuie să acceptăm autoritatea lui Iehova... ni se spune. Însă, în focul ardorii, nu te mai gîndeşti că această autoritate nu este o autoritate pe care o aşteptai şi că această religie, la fel ca celelalte, are o autoritate, "notabilităţi", care se regăsesc într-o formă sau alta la toate religiile şi impune o ascultare pe verticală şi o comunicare de sus în jos univocă ceea ce nu se potriveşte cu sola scriptura de nicio culoare! Principiul reformismului religios a adus cu sine, şi s-a grefat de minune, pe eliminarea intermediarului. Aici este tot punctul de greutate, punctul de cotitură, de tensiune al viziunii: intermediarul. Structura ierarhică metafizică, şi religioasă, s-a dizolvat într-o structură ierarhică orizontală (sorry de forţare!), în una laică, adică, una care nu mai relevă de un principiu ontologic (metafizic) ci de o regulă a binelui, iar din punct de vedere religios omul a rămas singur şi gol în faţa lui dumnezeu iar modalitatea prin care el se poate arăta ca fiind în graţiile divine este prin ex-punerea produselor muncii lui... ceva de genul lui "valoarea mea, valoarea mea... dau cu banii în duşmani"!

Ajunşi în acest punct vreau să discut puţin în marginea unor versete pe care consider că le putem reţine ca definitorii pentru discuţia de azi. Ele se găsesc la 2 Timotei 3: 1-7 (adică a 2-a Epistolă a lui Pavel către Timotei, capitolul 3, versetele 1 la 7).
Prima versiune este din Cornilescu revizuită:
"Dar să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi

1. iubitori de sine,
2. iubitori de bani,
3. lăudăroşi,
4. aroganţi,
5. insultători,
6. neascultători de părinţi,
7. nemulţumitori,
8. fără evlavie,
9. fără afecţiune naturală,
10. neînduplecaţi,
11. defăimători,
12. neînfrînaţi,
13. neîmblînziţi,
14. neiubitori de bine,
15. trădători,
16. obraznici,
17. îngîmfaţi,
18. iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de dumnezeu,
19. avînd doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te şi de aceştia!
20. Sunt printre ei unii care se introduc prin case şi ademenesc femei uşuratice, împovărate de păcate şi stăpînite de felurite pofte,
21. care totdeauna învaţă şi nu pot ajunge niciodată la cunoştinţa adevărului."

Varianta Martorilor lui Iehova, intitulată "Traducerea lumii noi":
"Dar să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri critice cărora cu greu li se va face faţă. Căci oamenii vor fi

1. iubitori de sine,
2. iubitori de bani,
3. aroganţi,
4. trufaşi,
5. blasfematori,
6. neascultători de părinţi,
7. nerecunoscători,
8. neloiali,
9. fără afecţiune naturală,
10. refractari la orice acord,
11. calomniatori,
12. fără stăpînire de sine,
13. cruzi,
14. neiubitori de bine,
15. trădători,
16. încăpăţînaţi,
17. umflaţi de mîndrie,
18. mai degrabă iubitori de plăceri decît iubitori de dumnezeu,
19. avînd o formă de devoţiune sfîntă, dar tăgăduindu-i puterea; şi de aceştia depărtează-te.
20. Căci dintre ei se ridică oameni care pătrund cu viclenie în case şi le iau captive pe femeile slabe, împovărate de păcate şi mînate de tot felul de dorinţe,
21. care învaţă mereu, dar nu sunt niciodată în stare să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului."
    

Varianta în greacă a cuvintelor după versiunea Westcott, 1881:
"esontai gar hoi anthropoi

1. philautoi,
2. philarguroi,
3. alazones,
4. huperephanoi,
5. blasphemoi,
6. goneusin apeitheis,
7. acharistoi,
8. anosioi,
9. astargoi,
10. aspondoi,
11. diaboloi,
12. akrateis,
13. anemeroi,
14. aphilagatoi,
15. prodatai,
16. propeteis,
17. tetuphomenoi,
18. philedonoi mallon e philotheoi,
    
19. echontes morphosin eusebeias ten de dunamin autes erhnemenoi; kai tautous apotrhepou.
20. ek tauton gar eisin hoi endunontes eis tas oikias kai aichmalotizontes gunaikaria sesorheumena hartiais, agomena epithumiais poikilais
21. pantote manthanonta kai medepote eis epignosin aletheias elthein dunamena."

Ei bine, nu mi-a fost uşor dar le-am scris. Versiunea mea, cu interpretare după Bailly:

1. philautoi - care se iubesc pe sine, egoişti. Remarcaţi că sinonimul egoist nu exista, sau cel puţin io aşa cred, în perioada respectivă, iar cînd nu există un concept al persoanei iubirea-de-sine este cu totul şi cu totul altceva decît ego-ismul freudian care este, pînă în coadă, un lucru bun, el fiind natural şi imposibil de depăşit pentru natura umană. Toţi suntem egoişti, şi ăsta este motivul pentru care nu putem să ne ţinem respiraţia dincolo de limita vieţii. Egoismul este un mecanism natural de apărare pe care-l acceptăm şi tot aşa este şi marca recunoaşterii structurii psihice în forma ei post-freudistă.
2. philarguroi - iubitori de bani, de averi. În comparaţie cu primul termen acesta conduce iubirea (ca dorinţă, ca dorinţă de putere) spre exterior, spre material. El se opune, împreună cu termenul 18, primului termen în virtutea unei opoziţii înăuntru-înafară, dar constituie, per total, clasa celor 4 cuvinte, din această listă, care se formează cu gr. philia, dragoste de, iubire de, tendinţă implacabilă spre ceva, sau cineva.
   
3. alazones - fals-şi-ţipător, fanfaronarzi, lăudăroşi. Eu înţeleg acest termen ca fanfaronard, bufonard, şi cel care face pe bufonul dar care este evident fals, nu în sine, ci el purtînd însemnele falsului, asemeni unui actor, a unui clovn.
   
4. huperephanoi - orgolioşi, dispreţuitori, care tratează cu dispreţ. Dacă este să recuperăm sensul cuvintelor iniţiale este lumină-de-deasupra (supraluminat), sau privire-de-deasupra, gr. huper fiind pe, sau peste, gr. phaino este lumină, dar şi în legătură cu clasa cuvintelor ce semnifică văzul.
   
5. blasphemoi - blasfemator, defăimător, care vorbeşte urît despre dumnezeu, care-i cere lucruri cu lipsa de respect.
6. goneusin apeitheis - care nu este docil (faţă de părinţi), care nu se supune părinţilor, neascultător de părinţi.
7. acharistoi - fără complezenţă, fără amabilitate, ingraţi, care nu au nicio recunoştinţă. De fapt acharistia este lipsa de graţie, de lejeritate, lipsa de maniere, de educaţie... la rigoare, de cultură. Este cam ceea ce se întămplă cînd bărbaţii întind mîna la femei (ca să dea noroc, adică, şi să-şi spună numele)! Gest extrem de frecvent la gruparea religioasă despre care vorbim, însă ideea e de mitocan, mitocănie, faptă nu etic vicioasă ci estetic.
   
8. anosioi - adverbul anosios înseamnă: de manieră sacrilegială; iar de aici sacrilegiali, care impietează. Ei bine, io nu prea văd diferenţa reală faţă de gr. blasphemoi, amintit la punctul 5, doar dacă nu gr. anosioi să fie un fel de gen al gr. blasphemoi?! Nu ştiu... rămîne de văzut.
   
9. astorgoi - lipsiţi de afecţiune pentru aproape(le), insensibili, cruzi, lipsiţi de amabilitate, fără milă. Acest termen este, pentru mine unul, extrem de interesant. El face parte din clasa cuvintelor (vorbim exclusiv de lista de faţă) care se formează prin negarea cu aplha- privativum. Însă ceea ce este interesant la acest termen este că, din cele patru tipuri de iubire, regăsită în Biblie, gr. he storge (tandreţea, tandreţia familială, oarecumva de sînge, de familie) este singurul amintit în această listă. Astorgoi este atunci lipsa legăturii familiale, preferinţa pentru celibat, un fel de individualism, şi deci una din valenţele lumii moderne, mai ales de cînd a fost inventată pilula contraceptivă, care face casă bună cu gr. philedonoi, iubitori de plăceri şi cu gr. philautoi, iubitori de sine.
   
10. aspondoi - adverbul aspudei înseamnă lipsă de armistiţiu, de o manieră implacabilă; iar de aici cel care nu admite un armistiţiu, dar şi, ca sens principal, fără libaţii, care fac un armistiţiu formal, neadevărat, fictiv, adică nu se îmbată pentru a sărbătorii o victorie... sau o înfrîngere. Poate că precaut (la fel ca în "sclavul fidel şi prevăzător") sună cel mai bine, însă este o precauţie vicleană sau poate, mişelească.
    
11. diaboloi - care dezbină, diabolici, care inspiră invidia şi ura, calomniatori, care rostesc cuvinte denigratoare. Acest termen se aplică aproape indistinct religiei. Religia a fost şi este diabolică prin excelenţă... atunci cînd este socială. Dezbinări se regăsesc la mai toate nivelele unei ierarhii teologice sau teocratice din religiile de azi, sau de cînd lumea. Calomnia, cuvintele denigratoare sunt pe buzele tuturor cînd vine vorba de alteritate.
    
12. akrateis - fără forţă, fără stăpîn, care nu se controlează, care nu-şi stăpîneşte corpul sau vorbirea, incapabil de a se reţine de la ceva. Ăsta este, de fapt, termenul pe care-l condamnă, sau starea condamnată şi condamnabilă prin acest termen, de care vorbeam mai sus. Fără conducător, fără stăpîn... iată individul liber şi, pentru aceasta, ce mai urîtă specie pentru un animal religios, iar de aici ceea ce reiese cu claritate este că religia este opusul declarat al libertăţii.
    
13. anemeroi - neîmblînzit, sălbatic.
14. aphilagathoi - care nu iubesc binele. Singura referinţă în textele antice este din biblie, iar acesta este singurul verset care conţine acest cuvînt. Este de remarcat că, în împărţirea, ad hoc, şi destul de arbitrară făcută acestor termeni, acesta este singurul care se formează prin 2 sensuri: o parte a cuvîntului face parte dintre acelea care se formează cu gr. philia, şi care aici este iubitorii-de-bine, iar următoarea compunere este cu alpha- privativum care neagă, deci, sensul iniţial. Ce înţelegeau evreii primului secol prin Bine este pentru mine încă o enigmă şi sensul acestui termen, pentru noi azi, rămîne şi el unul ascuns. Este clar că el nu echivalează plăcerea cu Binele, ceea ce este pînă la un anumit moment un destin destul de clar al celor două reflectat în filosofia greacă însă rămîne de discutat cum şi ce se înţelegea prin Bine în secolul I, en, în Ierusalim.
    
15. probotai - trădători, cei care-i abandonează pe alţii în pericol, dezertori.
16. propeteis - care cade prea repede, care se înclină în faţă, coleric, impetuos, tumultos, aprig... încăpăţînat e numa dacă acceptăm o anumită metodă heideggeriană prin care să rupem cuvîntul, să-i atribuim lui faţă sensul de cap, ceea ce face din în-faţă, în-cap... adică încăpăţînat! LOL!
    
17. tetuphomenoi - sutpizi, de o maieră ascunsă. Aici, mai degrabă, s-ar putea spune disimulanţi, cu două feţe, însă ne-inteligenţi în această morgă. De fapt cine s-a întîlnit cu majoritatea neo-reformaţilor cam ştiu senzaţia.
    
18. philedonoi - care iubesc sau caută plăceri. Este clară aici referinţa la un grup filosofic grecesc cu care Pavel simţea nevoia să se antagonizeze. Aici se inserează şi remarca Laurei: "spune-mi ce fel de maşini sunt parcate la congres?!".
    
19. eusebeias - pietate, respect şi iubire de zei. Gr. he morphosis este acţiunea de a da o formă, o figură, de a actualiza, exterior adică, de a reprezenta, de a ex-pune, sau de a pun în-afară. Motivul pentru care Pavel acordă acestui act, cînd vine vorba de eusebeia, o conotaţie negativă este simplu: idolatria. Pentru el dumnezeu nu poate şi nu trebuie să depăşească un nivel interior şi personal. Cînd dumnezeu devine, ca în cazul de mai sus, autoritate,, "notabilitate", şi prin asta autorizat, autorizat de şi prin cineva care este ierarhic inferior, idolatria se instalează fără rezerve. Pînă la urmă idolul este doar ceea ce se prezintă ca formă a ceva, în acest caz a zeului, şi nu însuşi zeul.
    
20. aichmalotizontes - care iau prizonieri de război, care iau captivi, care capturează ceva sau pe cineva.
21. epignosin - nu cred că aici acest termen are sens de cunoaştere exactă, cît, mai degrabă, de cercetare, de judecare, de critică, de decidere, sau recunoaştere a adevărului.

Cred că deja sunt clare unele exagerări în direcţia unui argument pro causa sui... ceea ce de fapt nici nu e chiar aşa de grav, în fond toţi suntem egoişti, şi încăpăţînaţi. De ce să ne aşteptăm de la un aparat, sau sistem religios să fie altfel. De fapt dacă nu erau ei nici nu ştiam noi ce-i minciuna!

Şi la sfîrşit încă o nedumerire (adresată Martorilor!): cum se face că, în termeni religioşi, i-moralul se referă doar la sex? Prostia nu e imorală, lipsa de maniere nu e imorală, minciuna, pupincurismul, perfidia, grosolănia nu e imorală, doar sexul!

Humanitas... la reducere

De cînd cu noua bibliotecă-acvariu de pe Napoca (peste drum de Napoca 15) Humanitasu e la reducere... 20%. Şi nu dar la reducere ci şi în reducere care se citeşte: în desfinţare! La ce bun Humanitasu dacă piţi şi coca au acvariu şi pe Napoca!?

Aşa că azi am trecut p'acolo... afiş mare cu "Spaţiu de închiriat... 200 m2", şi afiş mai mic cu "Cărţile rămîn la fel, doar locul se schimbă"! Oare?

Profitînd de reducere mi-am luat:
Martin Heidegger & Elisabeth Blochmann, Corespondenţă
Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor
Jean-Luc Marion, Idolul şi distanţa
Gilles Deleuze, Felix Guattari, Anti-Oedip: Capitalism şi schizofrenie (I)... asta e de la Paralela 45.

... şi pentru a sărbătorii, pe lîngă ziua micuţei, care-i azi, aceste realizări merem la ştrand... să ne bronzălim.

Să sărbătorim prin muncă

"Munca este brăţară de aur", "Cine nu munceşte să nu mănînce", "Prin muncă te faci om"... şi tot restu!

Dupe cum se ştie mie mi-e ruşine să recunosc că muncesc... deşi uneori mă mai scap şi io (la o muncă... măruntă!). Asta nu pentru că în idealul meu de viaţă (proiect adică) munca se încadrează, ci, pentru că, ba din contra, nu dă bine! Aşa că dacă se poate să mă sustrag de la atari chestii... contaţi pe mine! Aşe ştiu să mă feresc... de zici că nu-i adevărat! Da-i vero!

Mno bun, şi azi, fiindu-mi mie aşe zisa ziuă de născare am sărbătorit-o prin muncă! La Gherla, cu injineru, la forat! Şi cu Aia Mică că doară o vinit şi ee cu noi să nu se plicti hozo. Mno, deci, să nu mai ziceţi că io nu muncesc dacă şi de ziua mea (adică numai de ziua mee) muncesc! Mno drajilor, io să fiu sănătos că'ţ hi şi voi pă lîngă mine!

Hales baftalo!

PS. şi ca dedicaţie muzicală, Max Raabe, băiat finuţ recomandat cu căldură (aia de rigoare care o fo azi în dacia papuc) de injinier!
Link aci, pt că nu mă lasă altfel! H'audiţie plăc(f)ută!

Hai să fie două că's băiat nice (upside down)! :P

Piţi şi coca la Akademie

Orarul Akademiei este extrem de încărcat. Akademia, ca aşezămînt cultural serios, trebuie să ofere pentru piţi şi coca condiţii la standarde înalte. Astfel, ca să satisfacă nevoia acerbă de lectură a piţi şi coca, toate reclamele sunt puse cît mai la vedere, în culori ţipătoare şi care-ţi violentează, de obicei, simţul estetic (pentru cei care nu fac parte din această prestiogioasă akademie) iar meniurile sunt cît se poate de mari. Asta vine şi să preîntîmpine o problemă de care aproape toţi coca şi piţi suferă: vederea. Coca şi piţi au ochelari de muscă, mari şi închişi la culoare ceea ce îngreuiază semnificativ vederea la distanţă. Pe lîngă asta coca şi piţi sunt claustrofobi ceea ce impune existenţa unor spaţii largi. Aceste spaţii sunt bine aerisite pentru ca piţi şi coca să nu se sufoce în mirosul propriu de tone de parfum şi transpiraţie. Dar nu doar asta: pentru că într-o astfel de instituţie se învaţă şi dicţie spaţiul larg oferă posibilitatea ca piţi şi coca să strige cît pot de tare ca să-şi facă publică prezenţa şi să nu se întîmple accidente (dată fiind vederea lor... cu probleme).

Curicula pentru piţi şi coca este fundamental diferită... pentru că backgroundul cultural al coca şi piţi este fundamental diferit. Piţi, spre pildă, vine cu un important bagaj cultural teatral şi de mişcare şcenică. Aceste vaste cunoştiinţe se deduc clar din felul în care se îmbracă (aproape dezbracată), şi din tonele de fard cu care se machează, chiar şi vara. În plus piţi ştie deja asorteu-rile şi nu mai este nevoie să înveţe aceste lucruri (de exemplu o piţi ştie că anul ăsta se poartă un tricou de o culoare vie cu papuci, gen şlapi sau pantofi fără toc, sau totuşi papuci cu toc şi cu o geometrie exotică, sau seara în bibliotecă cizmele lungi, de iarna, de aceaşi culoare. O geantă foarte mare pe timpul zilei, şi o geantă mică seara în bibliotecă). Coca, ca orice barbat serios, a urmat în trecut cursuri intensive la seral de culturism (acest curs este extrem de important atunci cînd coca este în trafic, geamul BMW-ului este lăsat iar el scoate brandul peste portieră şi se apasă pe ea pentru ca brandul să se lăţească. Piţi moare la faza asta!), este un şofer înăscut şi cunoaşte pe dinafară toţi interpreţii de manele de unde se deduce un excelent simţ muzical. Coca, uneori, arată că ştie să şi "danseze".

Ca să diferenţieze între cele două clase, piţi şi coca, Akademia oferă cursuri de specializare total diferite. Piţi se specializează în arta fotografică necesară pentru popularea spaţiului de HI5 cu cît mai multe poze (acestea sunt, de obicei, făcute cu celularul, în oglindă... bliţul care reflectă puternic din luciul oglinzii este doar un artificiu). Apoi piţi se specializează în arta seducţiei unui coca serios, cu cea mai bengoasă maşină sau cu firmă. Nu orice coca este apetisant pentru o piţi. Coca trebuie să fie cu adevărat coca, un coca autentic cu însemnele clare ale bogăţiei la vedere. Apoi ele învaţă şopingul, unul din cele mai intensive şi de durată cursuri, şi pentru că se pare este destul de dificil ele perseverează zilnic aproape de dimineaţa pînă seara cînd, şi piţi şi coca, se retrag în bibliotecă. Coca învaţă afaceri. Coaca şi piţi, la capitolul bani, sunt dintr-o altă lume. La ei emanciparea femeii n-a ajuns, astfel că coca trebuie să-şi dezvolte de timpuriu calităţi de afacerist. Şi nu doar de afacerist, ci, coroborat cu asta, calităţi de comunicare. Coca, ca de altfel şi piţi, comunică fervent şi frecvent. Acest curs, obţional este totuşi un "must" în cazul majorităţii coca şi piţi. În acest curs se învaţă şi scrierea pe YM!, una din cele mai importante unelte în arsenalul piţi/coca. Scrierea pe YM! este în esenţă diferită de scrierea noastră, a celorlalţi. De exemplu piţi scrie "pwp" care înseamnă "te pup", sau "loome" care înseamnă "lume, (în sensul de) tuturor, la toţi", "că/ca" devine "k", "ş"-ul "sh"... şi multe altele. Acesta este un limbaj specializat care-i singularizează şi le uşurează munca de "combinare".

Combinarea este un concept unitar: "te combini cu o fată" şi "să facem o combinaţie" sunt două sintagme total diferite şi este absolut imposibil, pentru cineva din afara akademiei, să înţeleagă cum se face că stabilirea unei relaţii este pusă în aceiaşi termeni cu începutul unei afaceri. Putem, evident, dezbate în marginea caracterului pragmatic al acestei situaţii dar, desigur, nefiind în akademie nu prea putem surprinde ultimele resorturi ale chestiunii.

Va urma!

Clujul... un oraş Akademic prin excelenţă

Pentru că e pe val, Clujul nu poate face rabat de la calitate... este vorba de calitate în cultură. Micile centre culturale, punctuale ale Clujului (Obsession, Iulius Mall sau Polus Center, Dolce cafe, Diesel ori Kharma, mai noile Turabo Cafe şi Outwear) erau deja aproape neîncăpătoare apentru nevoiele tot mai largi şi serioase ale tinerilor dornici de cultură ce înfloresc astăzi la Cluj. Şi pentru că, până nu demult, Clujul stătea cel mai bine la raportul metru pătrat de zonă Akademică per cap de vacă furajată (adică de piţi şi coca, a se citi piţipoance şi cocalari) pierderea acestei supremaţii, în favoarea unor oraşe din sud, cu tradiţie akademică serioasă, a dus la acumularea unor nevoi şi a unor orgolii care, prin presiunea lor, au motivat revenirea pe primul loc ce ne aparţine de iure şi nu doar de fuckto.

S-a pus deci de o Akademie (Akademic Center) în chiar inima Clujului, pe Victor Babeş, lîngă complexul studenţesc Haşdeu. Aici, piţi şi coca se vor putea sparge'n figuri cu ultimele modele de ţoale, celulare, maşini, vor putea să-şi prezinte performanţele intelectuale prin poze cu celularul pe HI5 şi, ceea ce este cel mai important, vor beneficia de ajutorul şi îndrumare unor specialişi de la Akademiile străine, special invitaţi pentru a asigur calitatea cursurilor din viitoarea Akademie clujeană: Calliope, Terra Nova, Leonardo, Puma, Nike, Debenhams, Zara, Guess, Dolce&Gabanna, Armani, Prada, şi mulţi alţii.

Evident că este o Akademie unde cursurile se plătesc, şi aşa cum în Akademia lui Platon cei selectaţi trebuiau să ştie minim a geometriza, şi iniţiatorii acestei akademii ştiu să geometrizeze excelent investiţia de peste 30 de milioane de euroi făcut pentru propăşirea culturii piţi şi coca care nu constă doar într-un nou tip de freză, sau proteză, sau dantură, sau figură ci în mult mai mult decît atît iar proprietarii akademiei ştiu să profite de asta!

Visitors’ Book

Am (Iovan, Magul, şi io) lansat proiectul Visitors' Book. Acest proiect adună în jurul lui nume sonore ale culturii şi criticii literare, o serie de personaje care posedă o extraordinară cultură şi o nemaipomenit de vastă listă de cărţi citite. Pentru că ei sunt tari, sunt chiar cei mai tari, sunt teribil de deştepţi, au cheşpe licenţe, masterate şi doctorate în cele mai diverse domenii culturale de la litere şi filosofie la psihologie, sociologie şi economie! Sunt oameni pe care dacă n-o să-i citiţi toată viaţa o să regretaţi!

Proiectul nostru urmează să arate:
1. Cum se face cu adevărat cultura
2. Cum se fac cu adevărat recenziile de cărţi
3. Cum poate cineva să ştie, să citească, să studieze, să facă parte din nişte elite culturale internaţional recunoscute şi totuşi să scrie pentru dumneavoastră! Asta e cea mai tare chestie!
4. Cum, dacă noi citim, voi nu mai trebe s-o faceti, pentru că subiectele cărţilor recenzate sunt expuse explicit şi pe înţelesul tuturor.

NOI VOM REINVENTA CULTURA!

(N')Avem cultură! Cum procedăm?

Horia-Roman Patapievici nu este cultura! Institutul Cultural Român, de aici sau de aiurea, nu este cultura. Cine este cultura, cum profetic întreba un literat "Cine este domnul Dasein?", nu ştim nici noi şi ţin la ideea de a nu lăsa pe nimeni să ne-o spună! Însă venerabila doamnă Barbu, venerabilul domn Bădin & co. NU sunt în nici un caz cultura (şi nu mă lăsaţi pe mine s-o spun!. Căutaţi blogurile lor pe net)! Iar dacă sunt... ce bine că noi nu suntem!!!

Urmărind "cazul Patapievici" am decis, cu toate rezervele exprimate în decursul timpului asupra unor teze ale lui H.-R. Patapievici, să susţin incompatibilitatea funciară a unor termeni precum "rebut, nulitate, scursoare, dobitoc, imbecil, prost făcut grămadă, marele frustrat, boule, limbricule" (ultimele două fiind peroraţiile lui V.C. "Vagin" Tudor urlate în Parlament!) cu persoana lui Horia-Roman Patapievici şi, astfel, să mă solidarizez cu cei care susţin, nu cultura romînă, sau cultura reprezentabilă prin persoana lui Patapievici, ci însăşi credibilitatea personală a unui om de cultură a cărui contribuţie este, indiferent de contra-argumente, un plus, o plus-valoare a culturii noastre! Nu mă interesează pe cine susţine, nu mă interesează de ce susţine diverse personaje, nu mă interesează direcţia politică a lui Patapievici, nu mă interesează nici măcar dacă acest scandal este politic (denigratorii lui Patapievici urmărind direct sau indirect eliminarea din campanii a lui Băsescu, despre care chiar nu mă interesează!), nu mă interesează de ce intră în tot felul de comitete şi comiţii subvenţionate sau nu de statul român, nu mă interesează interesele, oneste sau nu, ale domniei sale (cred, personal, că este regretabil că-şi pierde vremea cu aşa ceva şi se bagă-n troaca porcilor!), nu mă interesează epigonii şi bufonii actualei direcţii culturale, dată sau nu, în România, de ICR, nu mă interesează că din analist politic a devenit impresar cultural şi nici de ce spiritele înalte ale culturii române actuale fac ce fac şi se murdăresc public aşa cum o fac - mă interesează doar ca unor personaje care spun astfel de lucruri:

"

Maria Barbu joi, 31 iulie, 2008

Da, ai dreptate. Patapievici este o creatura de canal pestilential, o emanatie a bolsevismului politic devenit boldsevism cultural, impanat cu un fascism cu adevarat penal, avand ca drapel imoralitatea si impostura. Daca Patapievici reprezinta cultura romana, atunci este firesc sa fie din nou scosi din manualele scolare Eminescu, Caragiale, Creanga, Blaga, Arghezi, ceea ce se si intampla deja, exact ca in sinistra epoca a bolsevismului predicat de tatal lui Patapievici si de tatal lui Tismaneanu!!!

"

să nu li se dea nici cel mai mic credit de către cei care mai au măcar puţină verticalitate spirituală şi culturală.
În articolul anterior, pe un ton mai mult zeflemitor (unde intră şi entuziasmul că am putut face top cultural), am încercat să dezarticulez posibilitatea reală ca eu şi o serie de alţi "blogări ai culturii" să fim pe aceaşi pagină. Cred că, la o mai atentă cercetare, însuşi Andrei Roşca, şi-ar revizui poziţia într-un top alături de doamna Barbu sau alte nume sonore ale pupincurismului de curte comunist-naţionalist-vetero-ortodox, cabotin şi limitat! Însăşi acest scandal este unul de tip cabotinesc!

De aceea:

Apel către cei responsabili cu articolul Top 30 bloguri de cultură româneşti (domnişoara Iulia Nalatan, domnul Andrei Roşca)

Vă rog insistent să-mi ştergeţi numele şi blogul din lista întocmită în articolul amintit din următoarele motive (dacă încă nu-i clar!):

1. Blogul meu NU face cultură.
2. Dacă totuşi face, atunci face o cultură care se antagonizează clar, net, indubitabil şi ireconciliabil cu "cultura" făcută de blogul doamnei Barbu, sau a doamnei Savitsky and co.
3. Faţă de cazul Patapievici putem uşor polariza o direcţie culturală de o direcţie cabotină şi fanfaronardă care nu face altceva decît să-şi exhibe umorile şi complexele de babă violată care şi-a dat acordul şi care nu reprezintă de nici o culoare şi sub nici o formă nici chiar o vagă idee de cultură.

Felul în care mass-media, partizanii prostimii, blogurile pupincuriştilor comunişti au aruncat cu căcat în Patapievici este definitoriu pentru nivelul cultural al acestor medii, instituţii, sau oameni şi-i surclasează, în ochii mei măcar, chiar şi pentru un spaţiu cu bancuri proaste!

DIXIT!

(Mini-)Schiţă despre istoria lui Cum e cu putinţă să mai faci cultură

Poate că Horia Patapievici, în discuţile cu prietenul lui Gabriel Liiceanu (sau Andrei Pleşu), a aflat că Heidegger disimulînd sau nu, discreditează cumva posibilitatea valorică a unei vieţi cotidiene în comun, a unei existenţe ce să ne îmbogăţească într-un fel sau altul prin (neg-)otium cu ceilalţi întru descoperirea şi asumarea naturii noastre proprii şi a Dasein-ului individual. Dasein-ul se auto-mistifică şi se auto-diluează în indistincţia das Man-ului, a impersonalului "se", într-o închidere aproape ne-naturală, deşi Lichtung, a facticităţii. Ek-sistenţa este, astfel, primordial decăzută, fundamental ne-imediată în imediateţea ei, total şi general mediată de cuprinderea lumii cotidiene, fără posibilitate de scăpare din vîrtejul Neutrului (sau Neantului cel rău, ca la Cioran) spre un propriu posibil încă de cucerit. Sursă, pînă la urmă, unică a lumii das Man apare ca ceva în care nu vrei, şi mai ales nu prea poţi, ek-sista fără să-ţi rişti disoluţia. În acest context este încă problematic pentru mine felul în care Horia Patapievici şi prietenii lui de prestigiu aleg să ex-siste ca oameni de cultură şi tind să cred, precum se vede din tot felul de scandaluri iscate, că nimic bun nu poate ieşi de aici.

[Later Edit]
Ca dovada ca totusi stie (urmariti si celelalte 6 filmulete care sunt continuarea primului):

Top 30 - bloguri culturale!

După o discuţie cu domnul Starceanu, purtată pe mai multe replay-uri şi extrem de adîncă în pro-fundul ei, mi-am reîntărit senzaţia că viaţa-i degeaba (lungă, tristă şi inutilă)... şi că, iată, nu ştiu să scriu, nici corect şi nici în idee, nici aiurea şi nici serios, şi mai ales că: cum se face dom'le o recenzie?!

Digresiuni (ne-)permise

Dacă m-am obstinat ca într-un an jumate să fac recenzii de tip notă-de-subsol la o cultură inexistentă (atît a mea, cît şi în genere) era musai ca cineva să observe chestia asta. Şi a observat! A observat domnişoara Iulia... nu doar pe mine, parol!, nu mă flat(ul)ez aci singur, dar şi pe mine dintre mai mulţi. Şi pentru asta a scris un post pe bookblog. Ave Iulia morituri te salutant!

Criteriile de selecţie au inclus: "Le-am ales pe cele pe care mare parte din continut este despre carti, bloguri de scriitori sau poeti, cateva bloguri dedicate unor romane aparute sau in curs de aparitie si alte cateva despre care ni s-a parut noua ca ar mai putea fi incadrate la “cultura”. " dar şi "... pozitia in acest top nu spune prea multe despre calitatea unui blog decat, cel mult, faptul ca unui numar de X bloggeri li s-a parut ca merita recomandat." (n.n. - oedip). Cele două, exagerat numite de către mine, criterii sunt în primul rînd contradictorii, dar asta face farmecul topului şi într-un fel mă bucur să apar într-un astfel de top. La fel, secvenţele boldate, pe care le-am reperat ca afirmaţii ce mi se referă şi le-am asumat ca atare sunt chiar definitorii, nu doar, pentru ceea ce este astăzi cultura maselor dar şi pentru însăşi cultura mare: subiectivitare şi rating!

Sunt, spre marea mea mirare, în topul 30 (din 160) de bloguri culturale romîneşti pe locul 25, cu 2 puncte de autoritate Technorati sub rocultura, blog explicit cultural din care am fost (pe merit! recunosc) retrogradat din funcţia de editorialist (cum cu multă dragoste mă anunţa Acidalia într-un mail personal) pentru că nu mi-am dus sarcinile la îndeplinire din plictis pseudo-metafizic sau PMS. Însă, spre lauda mea (oare?!) mă aflu pe pagină cu nume "celebre" gen d-na Barbu, poeta, şi d-na Savitsky, tot poetă, aceste Gavroaşe ale pseudo-proto(în sensul de p(r)ost)-comunismului-religios în poezie şi de curte la PSD. Mă tot mir şi mă ţurţur cum de-am făcut prima pagină într-o astfel de companie, iar răspunsul metafizic (cred că nu există! dar prieteni-mi zic: Insistă!) este: am facut io ceva într-o viaţă anterioară, gen am salvat de la viol o octogenară paralitică şi schizofrenică sau am ajutat ceva lepre să treacă curtea palatului, iar ca răspuns techno-postmodern este, evident, technorati.

Însă cum de-a ajuns cultura la acest nivel de căcăstorie dacă am reuşit să fiu printre primii? Cît de naşpa poate să stea o ţară la capitolul cultură dacă un terchea-berchea ca Iridon ţine topuri cînd vorbim despre cultură? Încă mă mai întreb şi cred că ăsta e motiv serios de emigrat în Papua Noua Guinee! Şi cum de se face cultura prin poezele metempshihotice... şi haotice?!

Revenind la scrierea recenziilor

Nu sunt singurul care se miră cum de reuşeşte să pună cap la cap cuvine... deşi şi asta este o aproximare hazardată a ceea ce se întîmplă pe blogul meu... Rică Răducanu, un om cu care mă mîndresc ca înaintaş (deşi el a fost portar!) în bisnisu ăsta, are şi el aceeaşi dilemă şi şi-o exprimă în numărul din august al revistei Plai cu Boi făcînd şi el recenzii de cărţi. Rămîne să-mi port blogul cu acelaşi sictir, indiferenţă, scîrbă şi plictis ca şi pînă acum (nu fără o uşoară vină că-mi fac ţara (cuvînt rostit cu patos muncitoresc şi aproape religios şi cu o lacrimă într-un colţ de ochi) de rahat fiind eu ca pulea prin topuri culturale) şi să las ca posteritatea, sau actualii statisticieni culturali, să mă ignore sau să mă răstălmăcească... că de tălmăcit nici eu nu's în stare.

Despre obsesii

... micile obsesii.Felul în care sunt de obicei tratate: ignorare. Am observat ca mă aberez mai bine pe temele cu care nu am timp să mă familiarizez... prea mult. Gîndirea, la mine, monopolizează şi epuizează. Ex(p)orcizarea acestor mici obsesii ţinea, de exemplu la Cioran, de scriere. Uneori (pentru X sau Z) de discuţie, vorbire. La mine se epuizează mult mai repede... semn că nu-mi las demonii să mă bîntuie prea mult. Obsesile ce se lasă aprehendate cu uşurinţă difuzează rapid în formul genetică a fiecărui gînd şi astfel se dilueaţă aproape indistinct. Rămîne să abandonăm obsesiile "serioase" obsesiilor tip fast-food!

Anti-relativism baumgartian

- Ce faci?
- Fac treabă!

Vio-risme

- Da, aşa era: mică şi... sofisticată!

Despre ospitalitate şi urbanism

Cu intenţia de a afla părerea unor clujeni, de-ai locului, sau venetici... am ţinut la Lăpuş expres să-i întreb care-i percepţia lor asupra ospitalităţii, ca oraş, ca loc, Clujului. Pînă la urmă părerile au tins spre ceea ce eu suspectam, şi, mai ales, spre percepţia pe care o am şi eu despre acest oraş... mai ales în ultima vreme, adică de vreo cîţiva ani. Venind de la Lăpuş nu mică mi-a fost surpriza să găsesc în mail un link spre un interviu pe care o să-l pun mai jos şi pe care vă invit să-l parcurgeţi şi care, pentru cei care au participat la discuţia lăpuşeană, regăseşte aproape textual termeni şi exemple din discuţia sus-amintită. Proiectul mai mare al acestei chestiuni o să fie subiect de licenţă pentru Aia Mică şi de aceea, diferit de restul chestilor de pe acest blog, este investit cu toată seriozitatea de care putem noi să dăm dovadă. Iată deci, pentru început, textul interviului anunţat.

"La Cluj se face o arhitectură de manea" - o spune Eugeniu Pănescu, el însuşi arhitect clujean
de Anca Mureşan, 29 iulie 2008, pentru clujeanul.ro

Clujul riscă să devină un oraş al înfundăturilor. E plin de cartiere terminate, precum Mănăştur, Iris, Bulgaria sau Borhanci, unde nu ai vrea să-ţi creşti copiii şi unde vezi doar bărbatul care îşi bate de trei ori pe noapte nevasta. Arhitectura clujeană e catastrofă. Noi facem acum doar ghetouri. Vedem la celălalt în casă, nu avem loc de parcare, nu avem spaţii verzi şi ne plângem.

Primarul şi consilierii locali nu au făcut urbanism şi sunt needucaţi.

Din anii '60, a aproape jumătate de veac, arhitectul Eugeniu Pănescu a trăit pe viu dezvoltarea urbanistică a municipiului Cluj-Napoca. Cele scrise mai sus sunt doar o parte dintre diagnosticele şi concluziile pe care le-a pus într-un interviu acordat pentru clujeanul.ro.

"Ţara e un second-hand şi noi, arhitecţii, suntem eroii negativi"

Clujeanul.ro: Ce a devenit Clujul astăzi?
Eugeniu Pănescu: Astăzi vorbim de un oraş, pe care îl cunosc din 1960, un oraş care în mare parte a rămas un sat mai mare. Situaţia din prezent e tiparul clar la: cum se poate strica un oraş? Vrem să ne extindem şi să ne dezvoltăm, dar cum? Mănăşturul, Irisul, Bulgaria, Borhanciul sunt cartierele pe care le dorim? Nu, sunt nişte locuri teminate, care cultivă caricaturi de oameni, locuri în care nu am vrea să ne creştem copiii. Şi în Săvădisla e mai bine. Vedem cumva în acele cartiere pieţe precum Piaţa Unirii, Piaţa Avram Iancu, monumente, parcuri, locuri în care să mergi să te relaxezi sau îl vedem doar pe bărbatul care îşi bate de trei ori pe noapte nevasta, şmecheri şi aşa mai departe. Ţara e un second hand şi noi, arhitecţii suntem eroii negativi că am lăsat să se întâmple haosul.

Clujeanul.ro: Şi ce puteţi spune atunci despre Clujul dinainte de ’90?
Eugeniu Pănescu: Cunosc oraşul ăsta cam de o jumătate de veac şi ştiu cum s-a născut fiecare clădire de aici. A avut şi Clujul o perioadă de glorie, când în zece ani s-au realizat mai multe ca în alţii 60. Pe vremea Regelui Carol s-a făcut Parcul "Iuliu Haţeganu" şi cartierul Andrei Mureşanu. Astea sunt exemple de valori, însă neîntreţinute se pierd prin catastrofa de azi. Viaţa unui oraş are mai multe praguri de dezvoltare, cu întreruperi, însă nici sălbaticii nu sunt aşa dezordonaţi ca noi. Acţiunile trebuit gândite ca să nu intervină sufocarea. Şi noi, exact spre acest lucru tindem. Nu ne oprim să “extirpăm” ce e în plus. Înainte de ’80 exista dorinţa de restrângere, de sistematizare a teritoriului, adică a desfinţării unor sate. În cazul municipiului Cluj-Napoca s-a redus suprafaţa construibilă la mai puţin de 4.000 de hectare, suprafaţă care urma să cuprindă cartiere de locuit, artere de circulaţie, zone industriale, centre civice etc. În ’90 s-a simţit o nevoie de schimbare, suprafaţa construibilă s-a mărit la 6.000 de hectare. Astfel, s-a pornit o dezvoltare spre sud a oraşului. Este destul de greu să spui dacă decizia a fost bună sau nu. Drept e că oraşul a avut parte de o expansiune rapidă şi întâmplătoare a construcţiilor, însă fără să beneficieze de reţele edilitare, căi de comunicaţie viabile, dotări sociale. Ca urmare a unor interpretări greşite a proprietăţii private există multe zone care nu au ieşiri la alte străzi, sunt lipsite de trotuare, pomi, nu permit accesul echipelor de intervenţie. Toate aceste improvizaţii vor duce în viitor la apariţia unui oraş al înfundăturilor.

Clujeanul.ro: Şi totuşi această dezvoltare haotică a Clujului vizează şi alte zone. Ce se întâmplă cu ele?
Eugeniu Pănescu: Şi în direcţiile est-vest se construieşte fără noimă. Nu se ţine seama de principiile de bază ale urbanisticii. Ar trebui să se dea o mai mare importanţă acestor zone, deoarece promit o dezvoltare mai firească a oraşului chiar şi în faza unirii cu localităţile Floreşti şi Apahida. Partea nordică, zona Lombului, este un proiect cu multe neajunsuri, partea bună ar fi că e proprietatea privată a Primăriei. Arhitectura clujeană e catastrofă. Pământul bun, "interlandul", l-am dat la Nokia şi Emerson fără impozit. Ne prostim singuri.

Clujeanul.ro: Ce părere aveţi despre arhitecţii şi urbaniştii clujeni?
Eugeniu Pănescu: Păi, ce să zic. La Cluj se face o arhitectură de manea. Şcoala e aşa cum e ea, te îndrumă, nu te învaţă. Arhitecţii buni pleacă în străinătate sau nu îşi găsesc de lucru şi toate ofertele cad pe mâna celor slabi pentru că nu cer mult, nu au pretenţii. Oraşul e un produs, un obiect de consum şi ce ne facem, aia avem.

"Primarul şi consilierii sunt needucaţi"

Clujeanul.ro: Spuneaţi la un moment că primarul şi consilierii locali sunt puncte cheie în luarea deciziilor. Cum se prezintă ei în momentul de faţă?
Eugeniu Pănescu: Nu ştiu nimic. Nu au făcut urbanism şi sunt needucaţi. E ca şi cum m-ar pune cineva pe mine să conduc o maşină profesionistă de agricultură. Înainte să ajungă Boc primar, i-am dat Ghidul Primarului şi al Consilierilor Locali, o carte care conţine toate noţiunile de arhitectură şi urbanism explicate pe înţelesul lor. Însă, care a fost răspunsul lui? Eeee, că e din ’93... Asta chiar dacă la noi mai funcţionează legile lui Napoleon. Evident că nu au citit. Clujul nu are specialişti, nici măcar cărţi bune de specialitate în biblioteci. E o dezordine. Ne-am întins fără noimă pe toate dealurile. Ba, am mai auzit şi o glumă proastă: Gilăul se vrea metropolă, când Clujul e un sat inundabil.

Clujeanul.ro: Văd că aveţi un pliant cu o ofertă de imobiliare în mână. Cum comentaţi ce le prezintă ele clujenilor?
Eugeniu Pănescu: Sunt nişte foi care mint frumos prin imagini făcute pe calculator. Chiar am supărat o domnişoară când am întrebat-o dacă ea ştie ce minciuni vinde. Noi facem acum doar ghetouri. Vedem la celălalt în casă, nu avem loc de parcare, nu avem spaţii verzi şi ne plângem. Asta e dacă cei în măsură nu le atrag atenţia beneficiarilor de proiecte când au idei stupide. În concluzia pe care aş trage-o în urma acestei discuţii e că există o criză periculoasă a arhitecturii şi urbanismului. Criza constă în toate construcţiile, fie că sunt locuinţe, spaţii comerciale, clădiri de depozitare sau de producţie. De vină sunt incompetenţa, ignoranţa şi indulgenţa tuturor celor implicaţi.

Pentru ca să prezentăm chestiunea profesorului ce-i coordonează licenţa am compus cu Micuţa un fugar argumentum din care sper să se înţeleagă că demersul nostru, deşi serios, rămîne în termenii scriiturii iar ceea ce o să fie posibil de introdus, în calitate de concept, sunt doar vagi experineţe alea cetăţii pornind de la Aristotel (Politica, Etica Nicomahică), eventual Augustin (însă aici trebuie să găsesc modalitatea pe care inevitabil trebuie s-o urmăm de a vira spre cultura creştină), Albert cel Mare, Toma d'Aquino, Marsilio de Padova (pentru experienţa Evului Mediu şi trecerea de la cultura creştină a monarhiei religioase spre statul laic), ca să ajungem cu Kant (Întemeierea Metafizicii Moravurilor, text sugerat de Witty) în modernitate şi să putem să inserăm pe lîngă Heidegger şi Derrida, sau Augustin Ioan, sociologii moderni şi astfel să facem legătura cu sociologia care susţine, de fapt, această licenţă. Iată aşadar textul:

"Argumentum. Posibil ca acest text să debuşeze idiosincratic într-un argumentum ad nauseam sau, poate chiar mai rău, într-un, pretins, argumentum ad populum. Contrar specificului, vom încerca să abordăm (şi concomitent să ne depărtăm de situaţia descrisă anterior) şi să expunem problema în chestiune plecînd de la o experienţă personală, sau cel mult de grup (restrîns), fără a o considera, tocmai de aceea, o frondă cutumei.
Cineva, nu-mi mai amintesc cine, spunea că istoria culturală a omenirii se poate foarte uşor plia pe trilema lui Gorgias: nimic nu există; dacă totuşi ceva ar există, acel ceva nu ar putea fi cunoscut; dacă totuşi ar putea fi cunoscut, nu ar putea fi comunicat. Începutul cunoaşterii este deschis de o simbolică ieşire din peşteră visată încă de un contemporan al lui Gorgias, Platon, într-un text ce urma să devină un locus al gîndirii, Republica. Însăşi Aristotel şi-a început Metafizica cu o propoziţie care afirmă deja locul lui în schema de mai sus: „Toţi oamenii au sădită în firea lor dorinţa de a cunoaşte.” Sfîrşitul acestei metafizici ontologico-gnoseologice este anunţat de o altă ieşire din peşteră, aproximativ două mii de ani mai tîrziu, ieşirea lui Zaratustra şi, odată cu el, moartea zeilor, a metafizicii, a structurilor şi ierarhiilor, a verticalităţii. Lumea a devenit pur orizontală şi direcţia ei este înspre comunicare.
În acest deschis, cel al comunicării, se înscrie şi cercetarea noastră. Dacă ceea ce Heidegger spunea, şi anume că fiinţa omului se dezvăluie în locuire, este adevărat atunci teza de la care pornim este că ospitalitatea se regăseşte cel mai bine, în dimensiunea ei dinamică, coordonatoare şi primă, în felul în care ne gîndim, ca generatori ai spaţiului urban, al lumii noastre (la-îndemînă) urbane, oraşul, locuirea, spaţiul, locul. Atitudinea noastră, ca urbanitate a noastră, este cea care exprimă, pînă la urmă, calitatea noastră de locuitori, şi astfel, modul nostru de a fi ospitalieri.
Vom încerca să analizăm aceste categorii cu referire directă la oraşul Cluj-Napoca şi la felul în care el ne apare, ni se revelează, atunci cînd îl privim în calitate de celălalt (sau altul) dar şi în calitate de locuitor.
Post scriptum. Vom încerca, de asemenea, să ne referim şi la celelalte sensuri, slabe să le spunem, ale termenului urban: politeţe rafinată, bună-creştere, civilizat, manierat."

Acestea fiind spuse invit cititorii să-şi dea cu părerea despre felul în care concep ei ospitalitatea unei urbe, legătura care există între arhitectura unei "cetăţi" şi ospitalitatea locuitorilor ei, despre cum arată Clujul din acest punct de vedere şi, eventual, înspre ce credeţi că o să meargă toate acestea. Nu vreau să restrîng discuţia doar la cei care cunosc Clujul... aşa că oricine este binevenit să-şi dea cu părerea despre chestiunile teoretice expuse. Mulţumim anticipat!