Richard Brautigan - La pescuit de păstrăvi în America şi În zahăr de pepene

SienceFictionAnton mi-a împrumutat cele două cărţi cu menţiunea: "ultimul din generaţia Beat"! Io cu generaţia beat m-am înţeles bine... deşi pot să spun şi că nu. Dar asta chiar nu contează.

"Domnul Brautigan ne-a oferit în 1962 spre publicare o carte intitulată La pescuit de păstrăvi în America. Înţeleg însă din referate că nu este despre pescuit." - din textul de respingere al cărţii de către Viking Press.[aici este de fapt ideea proiectului nostru Visitors' Book].

- Despre ce sunt însă cărţile lui Brautigan? care, btw, s-a postat în faţa unui glonţ trimis de el însuşi spre sine însuşi... şi nu a supravieţuit impactului!
- Despre păstrăvi! Toate cărţile lui sunt despre păstrăvi.
- Despre păstrăvi?
- Da, despre păstrăvi... iar păstrăvii sunt acele obiecte "... fără nume. Numele meu depinde de tine. Spune-mi cum îţi trece prin cap." (adică un fel de "Spune-mi numele, iubito, spune-mi numele!")

Lumea lui Brautigan, cică, este o ficţiune. Falş, greşit, wrong, prost. Cică e o "distopie", sau o "cacotopie", adică o anti-utopie. Pentru mine ficţiunea şi anti-utopia sunt antagonice... dar cine's io să mă dau cu părerea. De fapt Brautigan este un extremist nominalist. Trebuia să se fi născut în vremea lui Leibnitz. Are o obsesie cu numerele. Cred că-i plac foarte mult. Pentru Brautigan mind-flow-ul este esenţial. Şi totul este mind-flow. Nu există nici utopie, nici anti-utopie, nici realitate, nici ficţiune. Există doar ce avem toţi, o minte bolnavă, deşi putem susţine şi contrariul, o minte care funcţionează, de cele mai multe ori, de una singură, iar această minte funcţionează cu obiecte, cu obiecte matematice aproape, obiecte care au o serie de proprietăţi, şi nu e necesar să se repete de la o pagină la alta. Cred că Brautigan este primul care a inventat OOP, Object-Oriented Programing... doar că la el era OOW, Object-Oriented Writing. Pentru el obiectele, şi totul este obiect, extind permanent şi personal, sau individual, diverse clase (tot de obiecte însă de data asta generice) posibile pe care toţi le cunoaştem şi le folosim. Clasa "zahăr" extinde clasa "pod" fără ca obiectul nou "podul din zahăr" să pară decupat din cine ştie ce poveste pentru copii ci chiar să fie podul din faţa unei case. Sunt momente cînd mintea ne duce spre zone despre care nu bănuim şi pe care nu obişnuim să le frecventăm, însă ea ne duce acolo. Ea vrea ca uneori să "spunem rîu tuturor lucrurilor. Genul ăsta de oameni suntem". Şi genului ăstuia de oameni place o astfel de carte.

Omul Brautiganian este un om spectator, un om fără conştiinţă, ceea ce este adevărat pentru majoritatea dintre noi, un om care aparent maşinal execută fără prea mare interes ceea ce face, mai degrabă cu un total dezinteres pentru interesele sale, plăcerile sale, hobbyurile sale, gîndurile sale, etc. Am spus aparent pentru că există la el un interes dezinteresat... un go-with-the-flow. Omul Brautiganian suferă de un soi de osteoporoză, de moleşeală a oaselor, dar şi de o inerţie a lor. Totul merge ca o placă stricată într-o direcţie aproape clară şi fatală pe un fond contingent şi sărac. Cînd spun fatală nu vreau să dramatizez (e cam în genul lui "you want drama, wanna make a scarry movie!" etc.)

Scrierea Brautiganiană nu e lipsită de mijloace, cum citeam undeva. Ea nu e nici sărăcăcioasă în idee, nu e nici simplistă, nu e nici bogată. Brautigan nu vrea să ne lase gîndirea şi imaginaţia să zburde, nu vrea nici să ne stîrnească întrebări, adică să ascundă lucruri. Brautigan ne spune exact ceea ce trebuie să ştim, în cît mai puţine cuvinte, ca să nu mai punem întrebări. Brautigan este însăşi cunoaşterea. Cînd nu mai poţi, sau nici n-ai de ce, formula o întrebare cunoaşterea s-a sfîrşit. De acum ştim... suntem dumnezei, deşi însăşi Dumnezeu se mai ocupă cu întrebări... vrea să ştie chestii despre noi. Cu Brautigan şi problema asta e rezolvată... ca de fapt toate problemele. Nu există fiori şi suspine, suspans şi degradeuri... tuşele sunt mai clare şi mai precise decît cea mai clară tăietură de bisturiu făcut de cel mai bun chirurg evăr. Totul este "pe faţă"... ca în filmele porno.

"Exprimîndu-mi o nevoie omenească, întotdeauna am vrut să scriu o carte care se încheie cu cuvîntul Maioneză" - ăsta-i Brautigan... "Bertrand Russell nu ar fi putut-o spune mai bine."