Despre ospitalitate şi urbanism

Cu intenţia de a afla părerea unor clujeni, de-ai locului, sau venetici... am ţinut la Lăpuş expres să-i întreb care-i percepţia lor asupra ospitalităţii, ca oraş, ca loc, Clujului. Pînă la urmă părerile au tins spre ceea ce eu suspectam, şi, mai ales, spre percepţia pe care o am şi eu despre acest oraş... mai ales în ultima vreme, adică de vreo cîţiva ani. Venind de la Lăpuş nu mică mi-a fost surpriza să găsesc în mail un link spre un interviu pe care o să-l pun mai jos şi pe care vă invit să-l parcurgeţi şi care, pentru cei care au participat la discuţia lăpuşeană, regăseşte aproape textual termeni şi exemple din discuţia sus-amintită. Proiectul mai mare al acestei chestiuni o să fie subiect de licenţă pentru Aia Mică şi de aceea, diferit de restul chestilor de pe acest blog, este investit cu toată seriozitatea de care putem noi să dăm dovadă. Iată deci, pentru început, textul interviului anunţat.

"La Cluj se face o arhitectură de manea" - o spune Eugeniu Pănescu, el însuşi arhitect clujean
de Anca Mureşan, 29 iulie 2008, pentru clujeanul.ro

Clujul riscă să devină un oraş al înfundăturilor. E plin de cartiere terminate, precum Mănăştur, Iris, Bulgaria sau Borhanci, unde nu ai vrea să-ţi creşti copiii şi unde vezi doar bărbatul care îşi bate de trei ori pe noapte nevasta. Arhitectura clujeană e catastrofă. Noi facem acum doar ghetouri. Vedem la celălalt în casă, nu avem loc de parcare, nu avem spaţii verzi şi ne plângem.

Primarul şi consilierii locali nu au făcut urbanism şi sunt needucaţi.

Din anii '60, a aproape jumătate de veac, arhitectul Eugeniu Pănescu a trăit pe viu dezvoltarea urbanistică a municipiului Cluj-Napoca. Cele scrise mai sus sunt doar o parte dintre diagnosticele şi concluziile pe care le-a pus într-un interviu acordat pentru clujeanul.ro.

"Ţara e un second-hand şi noi, arhitecţii, suntem eroii negativi"

Clujeanul.ro: Ce a devenit Clujul astăzi?
Eugeniu Pănescu: Astăzi vorbim de un oraş, pe care îl cunosc din 1960, un oraş care în mare parte a rămas un sat mai mare. Situaţia din prezent e tiparul clar la: cum se poate strica un oraş? Vrem să ne extindem şi să ne dezvoltăm, dar cum? Mănăşturul, Irisul, Bulgaria, Borhanciul sunt cartierele pe care le dorim? Nu, sunt nişte locuri teminate, care cultivă caricaturi de oameni, locuri în care nu am vrea să ne creştem copiii. Şi în Săvădisla e mai bine. Vedem cumva în acele cartiere pieţe precum Piaţa Unirii, Piaţa Avram Iancu, monumente, parcuri, locuri în care să mergi să te relaxezi sau îl vedem doar pe bărbatul care îşi bate de trei ori pe noapte nevasta, şmecheri şi aşa mai departe. Ţara e un second hand şi noi, arhitecţii suntem eroii negativi că am lăsat să se întâmple haosul.

Clujeanul.ro: Şi ce puteţi spune atunci despre Clujul dinainte de ’90?
Eugeniu Pănescu: Cunosc oraşul ăsta cam de o jumătate de veac şi ştiu cum s-a născut fiecare clădire de aici. A avut şi Clujul o perioadă de glorie, când în zece ani s-au realizat mai multe ca în alţii 60. Pe vremea Regelui Carol s-a făcut Parcul "Iuliu Haţeganu" şi cartierul Andrei Mureşanu. Astea sunt exemple de valori, însă neîntreţinute se pierd prin catastrofa de azi. Viaţa unui oraş are mai multe praguri de dezvoltare, cu întreruperi, însă nici sălbaticii nu sunt aşa dezordonaţi ca noi. Acţiunile trebuit gândite ca să nu intervină sufocarea. Şi noi, exact spre acest lucru tindem. Nu ne oprim să “extirpăm” ce e în plus. Înainte de ’80 exista dorinţa de restrângere, de sistematizare a teritoriului, adică a desfinţării unor sate. În cazul municipiului Cluj-Napoca s-a redus suprafaţa construibilă la mai puţin de 4.000 de hectare, suprafaţă care urma să cuprindă cartiere de locuit, artere de circulaţie, zone industriale, centre civice etc. În ’90 s-a simţit o nevoie de schimbare, suprafaţa construibilă s-a mărit la 6.000 de hectare. Astfel, s-a pornit o dezvoltare spre sud a oraşului. Este destul de greu să spui dacă decizia a fost bună sau nu. Drept e că oraşul a avut parte de o expansiune rapidă şi întâmplătoare a construcţiilor, însă fără să beneficieze de reţele edilitare, căi de comunicaţie viabile, dotări sociale. Ca urmare a unor interpretări greşite a proprietăţii private există multe zone care nu au ieşiri la alte străzi, sunt lipsite de trotuare, pomi, nu permit accesul echipelor de intervenţie. Toate aceste improvizaţii vor duce în viitor la apariţia unui oraş al înfundăturilor.

Clujeanul.ro: Şi totuşi această dezvoltare haotică a Clujului vizează şi alte zone. Ce se întâmplă cu ele?
Eugeniu Pănescu: Şi în direcţiile est-vest se construieşte fără noimă. Nu se ţine seama de principiile de bază ale urbanisticii. Ar trebui să se dea o mai mare importanţă acestor zone, deoarece promit o dezvoltare mai firească a oraşului chiar şi în faza unirii cu localităţile Floreşti şi Apahida. Partea nordică, zona Lombului, este un proiect cu multe neajunsuri, partea bună ar fi că e proprietatea privată a Primăriei. Arhitectura clujeană e catastrofă. Pământul bun, "interlandul", l-am dat la Nokia şi Emerson fără impozit. Ne prostim singuri.

Clujeanul.ro: Ce părere aveţi despre arhitecţii şi urbaniştii clujeni?
Eugeniu Pănescu: Păi, ce să zic. La Cluj se face o arhitectură de manea. Şcoala e aşa cum e ea, te îndrumă, nu te învaţă. Arhitecţii buni pleacă în străinătate sau nu îşi găsesc de lucru şi toate ofertele cad pe mâna celor slabi pentru că nu cer mult, nu au pretenţii. Oraşul e un produs, un obiect de consum şi ce ne facem, aia avem.

"Primarul şi consilierii sunt needucaţi"

Clujeanul.ro: Spuneaţi la un moment că primarul şi consilierii locali sunt puncte cheie în luarea deciziilor. Cum se prezintă ei în momentul de faţă?
Eugeniu Pănescu: Nu ştiu nimic. Nu au făcut urbanism şi sunt needucaţi. E ca şi cum m-ar pune cineva pe mine să conduc o maşină profesionistă de agricultură. Înainte să ajungă Boc primar, i-am dat Ghidul Primarului şi al Consilierilor Locali, o carte care conţine toate noţiunile de arhitectură şi urbanism explicate pe înţelesul lor. Însă, care a fost răspunsul lui? Eeee, că e din ’93... Asta chiar dacă la noi mai funcţionează legile lui Napoleon. Evident că nu au citit. Clujul nu are specialişti, nici măcar cărţi bune de specialitate în biblioteci. E o dezordine. Ne-am întins fără noimă pe toate dealurile. Ba, am mai auzit şi o glumă proastă: Gilăul se vrea metropolă, când Clujul e un sat inundabil.

Clujeanul.ro: Văd că aveţi un pliant cu o ofertă de imobiliare în mână. Cum comentaţi ce le prezintă ele clujenilor?
Eugeniu Pănescu: Sunt nişte foi care mint frumos prin imagini făcute pe calculator. Chiar am supărat o domnişoară când am întrebat-o dacă ea ştie ce minciuni vinde. Noi facem acum doar ghetouri. Vedem la celălalt în casă, nu avem loc de parcare, nu avem spaţii verzi şi ne plângem. Asta e dacă cei în măsură nu le atrag atenţia beneficiarilor de proiecte când au idei stupide. În concluzia pe care aş trage-o în urma acestei discuţii e că există o criză periculoasă a arhitecturii şi urbanismului. Criza constă în toate construcţiile, fie că sunt locuinţe, spaţii comerciale, clădiri de depozitare sau de producţie. De vină sunt incompetenţa, ignoranţa şi indulgenţa tuturor celor implicaţi.

Pentru ca să prezentăm chestiunea profesorului ce-i coordonează licenţa am compus cu Micuţa un fugar argumentum din care sper să se înţeleagă că demersul nostru, deşi serios, rămîne în termenii scriiturii iar ceea ce o să fie posibil de introdus, în calitate de concept, sunt doar vagi experineţe alea cetăţii pornind de la Aristotel (Politica, Etica Nicomahică), eventual Augustin (însă aici trebuie să găsesc modalitatea pe care inevitabil trebuie s-o urmăm de a vira spre cultura creştină), Albert cel Mare, Toma d'Aquino, Marsilio de Padova (pentru experienţa Evului Mediu şi trecerea de la cultura creştină a monarhiei religioase spre statul laic), ca să ajungem cu Kant (Întemeierea Metafizicii Moravurilor, text sugerat de Witty) în modernitate şi să putem să inserăm pe lîngă Heidegger şi Derrida, sau Augustin Ioan, sociologii moderni şi astfel să facem legătura cu sociologia care susţine, de fapt, această licenţă. Iată aşadar textul:

"Argumentum. Posibil ca acest text să debuşeze idiosincratic într-un argumentum ad nauseam sau, poate chiar mai rău, într-un, pretins, argumentum ad populum. Contrar specificului, vom încerca să abordăm (şi concomitent să ne depărtăm de situaţia descrisă anterior) şi să expunem problema în chestiune plecînd de la o experienţă personală, sau cel mult de grup (restrîns), fără a o considera, tocmai de aceea, o frondă cutumei.
Cineva, nu-mi mai amintesc cine, spunea că istoria culturală a omenirii se poate foarte uşor plia pe trilema lui Gorgias: nimic nu există; dacă totuşi ceva ar există, acel ceva nu ar putea fi cunoscut; dacă totuşi ar putea fi cunoscut, nu ar putea fi comunicat. Începutul cunoaşterii este deschis de o simbolică ieşire din peşteră visată încă de un contemporan al lui Gorgias, Platon, într-un text ce urma să devină un locus al gîndirii, Republica. Însăşi Aristotel şi-a început Metafizica cu o propoziţie care afirmă deja locul lui în schema de mai sus: „Toţi oamenii au sădită în firea lor dorinţa de a cunoaşte.” Sfîrşitul acestei metafizici ontologico-gnoseologice este anunţat de o altă ieşire din peşteră, aproximativ două mii de ani mai tîrziu, ieşirea lui Zaratustra şi, odată cu el, moartea zeilor, a metafizicii, a structurilor şi ierarhiilor, a verticalităţii. Lumea a devenit pur orizontală şi direcţia ei este înspre comunicare.
În acest deschis, cel al comunicării, se înscrie şi cercetarea noastră. Dacă ceea ce Heidegger spunea, şi anume că fiinţa omului se dezvăluie în locuire, este adevărat atunci teza de la care pornim este că ospitalitatea se regăseşte cel mai bine, în dimensiunea ei dinamică, coordonatoare şi primă, în felul în care ne gîndim, ca generatori ai spaţiului urban, al lumii noastre (la-îndemînă) urbane, oraşul, locuirea, spaţiul, locul. Atitudinea noastră, ca urbanitate a noastră, este cea care exprimă, pînă la urmă, calitatea noastră de locuitori, şi astfel, modul nostru de a fi ospitalieri.
Vom încerca să analizăm aceste categorii cu referire directă la oraşul Cluj-Napoca şi la felul în care el ne apare, ni se revelează, atunci cînd îl privim în calitate de celălalt (sau altul) dar şi în calitate de locuitor.
Post scriptum. Vom încerca, de asemenea, să ne referim şi la celelalte sensuri, slabe să le spunem, ale termenului urban: politeţe rafinată, bună-creştere, civilizat, manierat."

Acestea fiind spuse invit cititorii să-şi dea cu părerea despre felul în care concep ei ospitalitatea unei urbe, legătura care există între arhitectura unei "cetăţi" şi ospitalitatea locuitorilor ei, despre cum arată Clujul din acest punct de vedere şi, eventual, înspre ce credeţi că o să meargă toate acestea. Nu vreau să restrîng discuţia doar la cei care cunosc Clujul... aşa că oricine este binevenit să-şi dea cu părerea despre chestiunile teoretice expuse. Mulţumim anticipat!