Ultima zi din 2007
Aşadar, ultima zi din an... mare zi mare... şi nu am scăpat de evenimente nici azi. Totuşi să o luăm cu începutul... intenţionez să fac o mică retrospectivă, din punctul de vedere al meu, al istoriei mele, şi în lumina ultimelor evenimente.
Amu un an pe vremea asta eram la Jibou la Gadiel, brokenhearted and sad as hell... I blame Vio for that... a picat sâmbata şi ne-am dus în Tavernă la Zalau unde m-am întâlnit cu Aura... care Aura urma să mă scoată din depresia post-Vioriciană... într-un fel m-a şi scos... pentru care-i rămân recunoscător... N-a durat prea mult, v-o câteva luni...
Între timp mi-a trimis-o pe cap (Gadiel adică) pe Ana... care a şi rămas acolo, pe cap şi în cap şi pe tot locu... care este Aia Mică şi cu care v-aţ obişnuit deja. O vreme am avut un radio şi am emis de acasă pe ţava de net... apoi a urmat blogul ăsta... care pe lângă Ana e singurul lucru început anul ăsta care mai ţine încă. Dacă se pot considera astea realizări atunci Ana şi blogul e tot ce am reuşit să fac pozitiv în anul 2007. De la blog plecând am cunoscut o grămadă de lume.
Alina şi Gabriela... două domnişoare drăguţe şi smpatice... Alina fiind în parte responsabilă de naşterea acestui blog. Apoi Larissa, almost an one-night-stand dar o fată faină pe care mă bucur că am cunoscut-o. Apoi au urmat întâlnirile cu blogări: Adrian, Darius, Catastif, Buddha, Bobby, Groapă, Alexandra şi Antonescul, Crivăţul, Mishu, Mihai Ceuca de la TVBlog şi Sergiu Biriş de la Trilulilu. Mai sunt şi ceilalţi cu care am vorbit dar nu ne-am întâlnit. Aici trebe s-o menţionez în primul rând pe Acidalia care mi-a fost aproape şi m-a încurajat în tot şi-n toate... e interesant că sunt şi oameni a căror calitate umană o vezi şi în absenţă... şi e bine că poţi relaţiona într-un fel şi fără a asocia suportul cuiva cu o faţă întâlnită cândva. Acidalia... merci de tot, te sărut cu drag.
Dincolo de aceste întâlniri mai mult sau mai puţin virtuale, sau datorate acestui interesant concept care e blogul, a fost Lăpuşul de anul ăsta unde am fost cu Ana şi unde am stat cel mai mult de până acum. Apoi a fost vizita de 3 luni în Germania, la Ioana, unde am întâlnit iar câţiva oameni interesanţi, Thomas şi Bea, fiind cei pe care-i numesc aici. Şi cu toate că vizita nu şi-a atins scopul a fost o experienţă interesantă, Leipzigul fiind un oraş super fain şi care merită văzut măcar o dată'n viaţă. I-o am stat acolo per total aproape 4 luni, dacă pun la socoteală şi vizita de acum 2 ani. M-aş muta acolo oricând.
Printre schimbările acestui an, cu care m-am obişnuit mai mult sau mai puţin este faptul că Doris este mai nou nevastă... iar când Mihai spune "nevastă-mea" numa nu mă obişnuiesc. Oricum ei doi sunt foarte fain şi mă bucur că-i am de prieteni. Azi o să bem ca porcii... că doară-i revelionul. Apoi e faptul că Maia şi Antoniu sunt mai nou părinţi şi numa nu mi-o imaginam pe Maia mămică. Dar asta e... Maxim este un copiluţ drăguţ şi foarte energic. Să aveţi grijă de el.
Aşadar, tuturor celor menţionaţi mai sus le urez sănătate şi tot ce-şi doresc nu doar în noul an ci mereu.
Şi acum să trec la ceea ce până acum a fost un fel de tabuu pentru acest blog, şi anume relaţia mea cu Ana. Pentru că Ana era Martoră a lui Iehova, părinţii ei, ca toţi părinţii religios fundamentalişti sonaţi, adică oameni maturi care vorbesc cu prieteni imaginari din cer, i-au interzis să se vadă cu mine... ceea ce e cam naşpa. Nu s-a putut realiza asta şi până azi am tot trăit ascunzând-ne prin diverse tertipuri. A venit vremea să lăsăm la o parte căcaturile astea. De ce? Răspunsul e simplu, amuzant, şi dă seama de o serie ce lucruri spuse în postul anterior.
Azi ne-am trezit cu părinţii ei pe cap. Aşa că ceea ce trebuia să le spună mai demult le-a spus azi. Noul an o să-l începem în deschidere, nu în ascundere. Anunţul nu a fost făcut de genul "Am prieten şi tralala" ci "Nu mai vreau să continui să fac parte din această religie de căcat!". Reacţia a fost "normală", adică, "Pentru noi eşti moartă!". Ăsta este răspunsul unor părinţi fetei lor de 20 de ani! Asta dă oarecum dovadă, nu doar de calitatea zeului la care respectivii se închină, ci în primul rând de calitatea lor umană. Când poţi să-ţi tratezi propriul copil cu astfel de atitudini doar pentru că nu mai vrea să îmbrăţişeze o religie... ce mai poţi spune decît că we live in a fuckt up world! Şi aşa şi este! Însă pentru noi e mai bine. Gata cu mascarada!
Ajungând aici trebuie să vă spun că postul anterior a fost scris nu doar datorită subiectului pe care de mult l-am tot dorit spus (şi pe care uneori l-am atins, aşa, tangenţial)... în fond e un nou tabuu cu care am vrut să fiu în clar, însă e şi datorat evenimentelor recente prin care Ana a trecut şi pe care le-a trecut cu bine şi a dat dovadă de tărie... asta e Micu meu e tare... şi-l iubesc... nu doar de asta.
Dragii mei sper să ne revedem, reauzim, recitim cu bine în 2008. O să beau şi pentru sănăteatea vostră în seara asta.
Ana şi Dan vă pupă cu drag pe toţi.
Amu un an pe vremea asta eram la Jibou la Gadiel, brokenhearted and sad as hell... I blame Vio for that... a picat sâmbata şi ne-am dus în Tavernă la Zalau unde m-am întâlnit cu Aura... care Aura urma să mă scoată din depresia post-Vioriciană... într-un fel m-a şi scos... pentru care-i rămân recunoscător... N-a durat prea mult, v-o câteva luni...
Între timp mi-a trimis-o pe cap (Gadiel adică) pe Ana... care a şi rămas acolo, pe cap şi în cap şi pe tot locu... care este Aia Mică şi cu care v-aţ obişnuit deja. O vreme am avut un radio şi am emis de acasă pe ţava de net... apoi a urmat blogul ăsta... care pe lângă Ana e singurul lucru început anul ăsta care mai ţine încă. Dacă se pot considera astea realizări atunci Ana şi blogul e tot ce am reuşit să fac pozitiv în anul 2007. De la blog plecând am cunoscut o grămadă de lume.
Alina şi Gabriela... două domnişoare drăguţe şi smpatice... Alina fiind în parte responsabilă de naşterea acestui blog. Apoi Larissa, almost an one-night-stand dar o fată faină pe care mă bucur că am cunoscut-o. Apoi au urmat întâlnirile cu blogări: Adrian, Darius, Catastif, Buddha, Bobby, Groapă, Alexandra şi Antonescul, Crivăţul, Mishu, Mihai Ceuca de la TVBlog şi Sergiu Biriş de la Trilulilu. Mai sunt şi ceilalţi cu care am vorbit dar nu ne-am întâlnit. Aici trebe s-o menţionez în primul rând pe Acidalia care mi-a fost aproape şi m-a încurajat în tot şi-n toate... e interesant că sunt şi oameni a căror calitate umană o vezi şi în absenţă... şi e bine că poţi relaţiona într-un fel şi fără a asocia suportul cuiva cu o faţă întâlnită cândva. Acidalia... merci de tot, te sărut cu drag.
Dincolo de aceste întâlniri mai mult sau mai puţin virtuale, sau datorate acestui interesant concept care e blogul, a fost Lăpuşul de anul ăsta unde am fost cu Ana şi unde am stat cel mai mult de până acum. Apoi a fost vizita de 3 luni în Germania, la Ioana, unde am întâlnit iar câţiva oameni interesanţi, Thomas şi Bea, fiind cei pe care-i numesc aici. Şi cu toate că vizita nu şi-a atins scopul a fost o experienţă interesantă, Leipzigul fiind un oraş super fain şi care merită văzut măcar o dată'n viaţă. I-o am stat acolo per total aproape 4 luni, dacă pun la socoteală şi vizita de acum 2 ani. M-aş muta acolo oricând.
Printre schimbările acestui an, cu care m-am obişnuit mai mult sau mai puţin este faptul că Doris este mai nou nevastă... iar când Mihai spune "nevastă-mea" numa nu mă obişnuiesc. Oricum ei doi sunt foarte fain şi mă bucur că-i am de prieteni. Azi o să bem ca porcii... că doară-i revelionul. Apoi e faptul că Maia şi Antoniu sunt mai nou părinţi şi numa nu mi-o imaginam pe Maia mămică. Dar asta e... Maxim este un copiluţ drăguţ şi foarte energic. Să aveţi grijă de el.
Aşadar, tuturor celor menţionaţi mai sus le urez sănătate şi tot ce-şi doresc nu doar în noul an ci mereu.
Şi acum să trec la ceea ce până acum a fost un fel de tabuu pentru acest blog, şi anume relaţia mea cu Ana. Pentru că Ana era Martoră a lui Iehova, părinţii ei, ca toţi părinţii religios fundamentalişti sonaţi, adică oameni maturi care vorbesc cu prieteni imaginari din cer, i-au interzis să se vadă cu mine... ceea ce e cam naşpa. Nu s-a putut realiza asta şi până azi am tot trăit ascunzând-ne prin diverse tertipuri. A venit vremea să lăsăm la o parte căcaturile astea. De ce? Răspunsul e simplu, amuzant, şi dă seama de o serie ce lucruri spuse în postul anterior.
Azi ne-am trezit cu părinţii ei pe cap. Aşa că ceea ce trebuia să le spună mai demult le-a spus azi. Noul an o să-l începem în deschidere, nu în ascundere. Anunţul nu a fost făcut de genul "Am prieten şi tralala" ci "Nu mai vreau să continui să fac parte din această religie de căcat!". Reacţia a fost "normală", adică, "Pentru noi eşti moartă!". Ăsta este răspunsul unor părinţi fetei lor de 20 de ani! Asta dă oarecum dovadă, nu doar de calitatea zeului la care respectivii se închină, ci în primul rând de calitatea lor umană. Când poţi să-ţi tratezi propriul copil cu astfel de atitudini doar pentru că nu mai vrea să îmbrăţişeze o religie... ce mai poţi spune decît că we live in a fuckt up world! Şi aşa şi este! Însă pentru noi e mai bine. Gata cu mascarada!
Ajungând aici trebuie să vă spun că postul anterior a fost scris nu doar datorită subiectului pe care de mult l-am tot dorit spus (şi pe care uneori l-am atins, aşa, tangenţial)... în fond e un nou tabuu cu care am vrut să fiu în clar, însă e şi datorat evenimentelor recente prin care Ana a trecut şi pe care le-a trecut cu bine şi a dat dovadă de tărie... asta e Micu meu e tare... şi-l iubesc... nu doar de asta.
Dragii mei sper să ne revedem, reauzim, recitim cu bine în 2008. O să beau şi pentru sănăteatea vostră în seara asta.
Ana şi Dan vă pupă cu drag pe toţi.
The sun had already gone down, but still the workers of the metropolis EMPIRE of WOLVES continued their toils to finish their extraordinary monument. Onwards they laboured, until finally at 08:13 am, after weeks of blood, sweat and tears, a worker laid the final brick in what was the most magnificent construction in Travian history since the downfall of the Natarian Empire.
Posts
