no FaceBook but pls press the Like btn

Acum ceva vreme mi-am cautat codurile pentru linkurile din partea dreapta a fiecarui post. Am inceput cu twitter, apoi facebook, apoi buzz si restul. De ce? Pentru ca asa "se poarta"! Sau daca eram snob spuneam: pentru ca sa fiu promovat! LOL! Chiar daca nu prea mai scriu pe blog, chiar daca nu am retweeturi, nu am like-uri dar le-am pus. Insa:

Ce sens are sa bagi un articol (ca asta) in care sa spui o groaza de chestii nashpa despre FaceBook, sau Twitter, sau alte retele, dar layoutul sitului sa contina linkurile spre numarul de Like-uri, sau de retwitturi? Si culmea... sa mai ai si peste 40.000 de likeuri si retwitturi! Plus ca updatezi constant, sau automat, wall-ul personal de pe retelele astea! Oare de cata ipocrizie mai suntem capabili?

Facem atata fuss about it si continuam sa avem conturi pe retelele astea, continuam sa ne promovam prin retelele astea si continuam SA STIM!!! ca retelele astea sunt exact ce se stie ca sunt si ce spun si ele ca sunt: metode de monetizare a informatiilor personale! Tot stau sa ma gandesc oare cine e mai ipocrit: ala care scrie contra o retea si se promoveaza apoi pe retea, sau ala care aduna datele personale alea fraierilor care si le dau si le vinde?

De exemplu...

Nu credeam ca o sa vad la Google vreodata asa ceva:

linku e asta:

De exemplu...

... nu reţin dar nici nu-mi place să scriu. Nici măcar nu-mi dau seama de ce m-am apucat cîndva de treaba asta cu blogul... de fapt, anumite motive pot invoca dar sunt superficiale la o privire mai atentă. Şi de fapt asta şi aveam nevoie, de o cîrjă pentru privire (fenomenologică, cum îi place la Liiceanu s-o numească), de un recipient al débris-urilor unei asceze. Mi-a zis Le Grand Bailly că askēsis, eos (he) (p. 287, col. din mijloc în versiunea mea, Hachette 2000) înseamnă exerciţiu, practică, sau chiar gimnastică şi viaţă de sportiv, însă nu mă pot stăpîni să nu remarc faptul că askēo înseamnă lucrul cu materiale brute, fasonare, adică tocmai o anume rafinare a obiectului privirii, şi prin privire/gîndire. Nu înseamnă că trebuie să vin cu ceva de acasă, ceva achiziţionat în prealabil (memoria) şi nici să păstrez, pios, toate aşchiile care astupau şi ascundeau obiectul de privit. Aşchiile acestea cum le-am numit eu, însă skeuē cum le numeşte în greacă Bailly (p. 1757), sunt veşmintele, harnaşamentul complet cu toate brizbrizurile şi accesoriile, precum şi felul în care îmbrăcămintea se poartă. Adevărata ascunzătoare este mereu la-vedere şi în-vedere, mereu evidentă, mereu agitată să iasă în faţă, să apară. Însă adevărul este tocmai dincolo de ceea-ce-ascunde, este ne-ascunsul.

Lumea scrie prea mult! "Căderea în scris" a început, posibil, cu ceva vreme înainte de faza cu Dumnezeu şi Moise pe Muntele Sinai însă dacă dădea dovadă de imaginaţie şi tărie de caracter Dumnezeu putea pune capăt acestei molime. În loc de 10 porunci fără nicio noimă putea spune simplu: "Nu scrie! Gîndeşte. Nu vorbi! Formulează". Într-o astfel de lume mi-ar fi plăcut să mă nasc. Una a tăcerilor, a subtextelor şi subînţelesurilor. Acum, nu suntem decît o lume de enţi ai flecărelii şi inflaţiei vocale. Dacă deja este aberant cît vorbim, în talk show-uri, în interviuri, la radio, cu audienţe şi în locuri publice, este deja inadmisibil de aberant cît putem scrie. Zilnic apar noi şi noi aşa zise suporturi pentru scris: de la tablele de piatră şi pergamente sau piei de animale am trecut la hîrtie, pînză, piele (a noastră, tatuajele) şi volatilul suport informatic: site-uri, feed-uri, e-mail, blog, microblog, SMS, zeci de programe de text, hipertext. Vocaţia orală a omenirii a fost bine intuită de Freud dar interpretată greşit... nu e de la supt, e de la pălăvrăgit fără noimă! E de la lipsa concentrări în gîndire. Avortăm şi suntem, de fapt părem, "pregnanţi" (de la en. pregnant) tot timpul. Scuipăm constant cuvinte în loc să ne oprim să gîndim, iar apoi să ne străduim să formulăm. Iar în ultima parte accentul nu este pe "să formulăm" ci pe "să ne strduim"; nu formularea este scopul ci străduinţa, perfecţionarea formulării în sine care nu duce la formulare sau obiectivare ci la rafinarea infinită a străduinţei formulării. Ne-am mira atunci să vedem cîtă linişte s-ar instala în jurul nostru, cîtă tăcere, cîtă uriaşă tăcere ne-ar învălui. Dacă cineva ar reuşi să scoată un cuvînt ar fi o sărbătoare universală şi sensul Premiului Nobel ar deveni, doar acum, cu adevărat unul de seamă. L-am acorda celui sleit astfel de toate forţele lui psihice şi intelectuale într-un cadru eminamente "pus pe mut".

De exemplu...

... mă enervează că shelfari (deşi nici n-ar merita să-i fac reclamă) are o atît de stupidă abordare a categoriei Filosofie. Are secţiunea, la profil, să-ţi pui cartea pe care o citeşti. Eu citesc foarte multe cărţi deodată însă în perioada asta recitesc şi gîndesc mai mult, ca să zic aşa, în marginea cărţii lui Armstrong "The arhitecture of intelligible universe in the philosophy of Plotinus", care nici măcar nu se găseşte pe marele portal al iubitorilor de carte din lume, Shelfari. La secţiunea filosofie găsesc în primele 10 titluri 2 cărţi a lui Ayn Rand!!! WTF??!!! Plus că prima carte este Alchimistul... a lu' ştim noi cine, iar a 5-a e Micul Prinţ!!! WTF??!!

Shelfari - YOU SUCK!!!

De exemplu...

... mă enervează notele de la coada cărţilor/capitolelor. Propun ca orice carte cu iz ştiinţific să renunţe la geografia "cozii cărţii". Profesorul meu de mate din liceu, Făgădar, spunea, cînd nu ştiam raspunsurile, "să gîdilăm cartea la coadă"! Ei bine, pe mine mă enervează chestia asta cu gîdilatul cărţii la coadă în primul rînd pentru că te scoate din ritm, te scoate din contextul mental pe care atenţia acordată unui text cînd îl citeşti se crează inevitabil. De ce să pierd şirul, de ce să pierd focusul, de ce să mă scot din "atmosferă" căutînd o notă cînd cel care a pus-o, dacă tot a considerat-o importantă, nu a ştiut să-i găsească "locul bun". Dacă sunt note într-un roman, spre exemplu, nu găsesc că trebuie schimbat ceva... romanul nu este ceva ce trebuie musai gîndit, ci el te face să gîndeşti ulterior, însă într-un text ştiinţific, unul riguros, să tot dai paginile căutînd unde anume s-a gîndit autorul să-şi pună clarificările conceptuale este mai mult decît deranjant. Aşadar, subsolul paginii sau "footer"-ul este locul deja aprope clasic pentru note într-un text ştiinţific.

Să revin... să nu revin...

M-am gîndit să revin la acest blog pe care l-am lăsat de mult în paragină. Nu ştiu cine mă citeşte (dacă vreo dată) şi, mai ales, de ce m-ar fi citit cineva vreo dată... ştiu totuşi că era o vreme cînd mai aveam ceva cititori. O să revin cu posturi cît mai scurte şi cît mai vagi... o să vorbesc despre mine, chiar mai in extenso decît pînă acum. Metoda o să fie una viciată logic din start, şi anume inducţia. De aici presupun că deja se înţelege că pentru mine gîndire inductivă nu conduce la cunoaştere şi astfel mă plasez într-o tabară clară relativ de această problemă veche de cînd Platon. Asta n-o să mă facă să nu mă contrazic... şi chiar n-o s-o simt ca o contrazicere... mai degrabă o să fie o experienţă a la Carneade. Rubrica o să fie numită "De exemplu..." şi o să fie cît pot eu de vagă-scurtă-insipidă... în fond, dacă tot nu mă prea citeşte lumea, ce-am de pierdut?!

Tip-Top Minitop, sau de ce n-o sa ajunga UBB in Top 500 Universitati ale lumii

"Se nimiceşte cel care, asumîndu-şi vocaţia şi împlinind-o, se agită înlăuntrul istoriei;
se mîntuieşte doar cel ce sacrifică har şi talente, pentru ca astfel,
eliberat de calitatea de om, să huzurească în fiinţă" - E.M. Cioran

Au trecut deja cîteva luni bune de la licenţa Anei (am pus prezentarea aici). Am avut timp să rumeg cît de cît situaţia. Nu am produs nimic nou, nimic surprinzător, nimic ce să mă surprindă în primul rînd pe mine, totul e predictibil, previzibil... şi trist. Să spui că sistemul e de vină este deja un truism, este banal, este fără sens aproape, fiindcă sistemul oricum nu poate fi eschivat. Aşadar, cine rămîne? Rămîn oamenii... oamenii din sistem: profesorii, asistenţii, studenţii... toţi cei implicaţi şi rămîne Universitatea, un organism care produce muncitori, roboţii organici ai erei industrializate... o gaşcă de "meseriaşi" (cu echivoc cu tot). Este absolut tragic să mai speri în pretenţia Universităţii de a accede la ceva diferit de ordinar, de uzual, de comun. Universitatea învaţă doar "balet şi bune maniere", înţelegînd prin asta gesturi şi bunul-simţ al delirului şi febrei mercantile.

Chestiunea principală rămîne raportarea la creativ. Nimic creativ nu este susţinut, sau, ba din contră, este imediat reperat şi descurajat. Creativul este sinonim, în ochii majorităţii cadrelor didactice ale Universităţii, cu normativ. Să spui că semaforul e verde este o crasă impoliteţe făcută celor care, daltonişti fiind, îl văd roşu, sau retarzilor care nu ştiu să numească ceea ce văd.

Personal nu mai prea înţeleg sensul Universităţii. La ce bun să vrei să ajungi Top 500 cînd eşti conştient că standardele pe care le promovezi sunt nepotismul şi imbecilitatea, prostia crasă şi războiul pe faţă adresat culturii. Dacă este s-o spun pe aia dreaptă orice diplomă universitară ar trebui tratată ca o jignire, ca un afront, ca o palmă pe obrajul integrităţii culturale şi efortului creativ. Cum poţi face faţă unei licenţe formată din cuvinte de legătură între citate? Şi ce relevanţă mai are munca ta la conceperea unui interviu, la contactarea unor persoane cu influenţă şi spirit în domeniul lor, în faţa unor, la sociologie spre exemplu, interviuri "inventate"? Se pot cuantifica citatele din Heidegger cu "citatele" din muncitorii unui şantier care-şi înghionteau colegii şi strigau anagramat remarci subcultruale unei domnişoare studente ce şi-a făcut apariţia pe şantier pentru cîteva interviuri? Să mă mire că Universitatea notează cu 10 ultimele şi descalifică cu suspiciune pe primele? Nu, nu mă mai miră! Pentru că e inevitabilă îndobitocirea pe scară largă de la cel mai mic la cel mai mare.

Paradoxul unei facultăţi precum Sociologia este înclinarea clară şi afişată spre exactitate şi matematică a unei ramuri umanist-sociale a ştiinţelor. Nu-ţi poţi permite judecăţi de valoare, cu alte cuvinte nu poţi avea valori, dacă eşti sociolog. Singurul tău debuşeu (sunt profesori la Sociologie UBB Cluj care nu ştiu ce înseamnă acest cuvînt!!!) este Marx! Dacă depăşeşti în exprimare şi public ţintă pe ţaţa Leana din Piaţa Ion Meşter sau pe muncitorii din Mănăştur, Iris sau Mărăşti rişti o inevitabilă cădere din graţiile promotorilor principiilor universitare, a celor care sunt plătiţi acolo să-ţi "valorizeze" (fără-de-valori) munca. Asta cînd sunt dispuşi s-o citească; de înţeles nici nu încape vorbă!

Deontologii să mi-o sugă!!!

Trăiesc în ţara în care la nişte ţîşti-bîşti, neica-nime, "coate-goale şi mangafale" de bucale nu li se scoală pula dacă n-au ei cod deontologic în media! Şi cica blogurile "e media"! BĂH SĂ MORI TU!!?? Numa' că nişte media mai naşpa unde musai să facem, într-o primă fază, "teste"! S-O TESTEZI PĂ MĂ-TA, BOU CU PRIMURĂ DE BUCUREŞTI, CĂCAT LA CUR ŞI TREPANAT DE'ŢI CURGE SCUIPAT DIN GURĂ (vorba lu Badea)!

Eu NU sunt presă, băh imbecilule!, eu sunt blogger individual, personal, independent, fără "simpatii" politice, fără ţară, fără cetate, fără tată - că de aia'mi zice mie Oedip - şi-mi rezerv dreptul constituţional de a NU FII lingăul tuturor curvelor identitare care-şi manufacturează peste noapte identităţi pompoase că aşa au văzut ei pe Discovery! Mă doare'n cur de toate facţiunile şi partidele, de toate şaradele identitare, de acest spectacol macabru al pretenţiilor de unicitate care sfîrşesc în superfluu, de fanfaronada defilării simulacrelor, a aparenţelor cu gestică de identitate. Nu există cauze ci doar interpretări cauzale ale aparenţelor goale, aşa cum bine ne-a spus Nietzsche (asta-i un fotbalist din Germania pentru tine, deontologul pulii ce eşti): "nu există fenomene morale, doar o interpretare morală a fenomenelor"! Aşa că mă cac pe interpretarea ta şi pe viziunea ta, şi pe apartenenţa ta la toate căcaturile de rase, vîrste, sexe, religii, etnii, orientări sexuale, statute sociale şi diformităţi genetice. Mă bate vîntu pe mine că toţi diformii şi sceleraţii, hîzii şi handicapaţii, hoţii, mincinoşii şi curvarii, perverşii şi infatuaţii şi-au tras partid şi vor recunoaştere!? Hai că-ţi mai dau o direcţie politică-etnico-religioso-sexuală: orientarea "s-o fut pe mă-ta în gură pe crucea bozgorului de tac-tu"!!! Ce zici? E ok? Pot face un partid cu chestia asta?! Din cîte ştiu majoritatea partidelor, ONG-urilor, grupărilor, etc din România au mai puţine cuvinte în statut decît ţi-am scris io aci!

Cu ce drept deontologic mă faci tu pe mine "media", băh cur pansat de Cotroceni ce eşti tu!?? MEDIA'I MĂ-TA cînd stătea pe Turzii şi-o sugea cu curu' la toţi camionagii de te-o scos pe tine un prost cu fiţe şi bale, ratat şi complexat cum eşti! Aici pe blogul ăsta, CARE NU E MEDIA!!!, io spun ce vreau, băh nea căpşună, că-i dreptul meu să spun ce vreau, şi să cred ce vreau, şi să-mi bat joc de cine vreau, şi să susţin pe cine vrea muşchiul meu... şi nu să fac ce-mi spui tu, măh nimurucule, că nu ne-am rupt noi coatele la cămeşe prin facultăţi şi biblioteci ca să-mi spui tu mie ce să spun, şi cînd să spun!

O să "vă piş în ordine alfabetică" de acum pînă la sfîrşitul lumii cu speranţa să pot să vă iau pe rînd în pulă neamu: "de la maimuţă la Pentium 8" (vorba Paraziţilor)!

MUIE AMP(ulea)!

Ecologie sau ştiinţa gunoieritului!

Cum n-am mai scris de mult aici, pentru că mă ocup tot de scris - de fapt mai mult de gîndit, că cu scrisul nu-mi prea iese - împreună cu Ana la licenţa ei despre Ospitalitate Urbană, am zis să revin totuşi cu ceva ce am resimţit ca brusc motiv de enervare. Aşadar...

Ce este ecologia?
Pesemne este o... acţiune. Io chiar credeam că este o ştiinţă... însă, as usual, I'm terribly, terribly wrong! Numele-i era predestinat să fie 1) greşit arondat, şi 2) ştiinţă. E ştiinţa, sau discursul (de la logos din greacă, adică acel -logie), despre relaţia dintre organisme şi mediu, chiar dacă eco- (derivă din oikos, care în greacă înseamnă casă, gospodărie, şi care în termenii managementului a dat economia, adică oiko-nomia, adică regula, sau regularizarea, prin management, a oikosului) nu are nicio legătură cu natura ci cu acel spaţiu pe care omul şi-l separă prin spaţiere şi arondare din, sau de, natură. Aşadar numele nu are legătură, ba chiar cred că este un antonim, al "îngrijirii naturii"! Dar să depăşim totuşi momentul nominalist şi să lăsăm lucrurile să ne spună despre ce este vorba.

Faza e că o ştiinţă e mult mai tare şi mult mai populară (a se citii populistă) atunci cînd "ia energia in spate si cheful de munca in brate si contribuie la...". Altfel e... mă rog... nu e, mai degrabă. Adică e, dar inutilă. Pentru că ştiinţa trebuie, evident, să fie utilă. (Te faci util? NU! Wow... eşti naşpa!) Utilul şi munca sunt valorile clasei muncitoare, a lu' "box popli", şi spun asta ca să vorbesc precum ăia care acuză normarea vorbind în normativ. Clasa muncitoare, în drum spre pseudo-burghezionare, nu are vreme de logos... ea e cu praxisul. Logosul, de unde şi vine chestia asta cu ştiinţa, e degeaba. E aristocratic... e naşpa!

Deci, ce se întîmplă? Se întîmplă că există o iniţiativă de ecologizare a Parcului Feroviarilor. Super tare! Şi?

Partea bună (sort of speak) e că lumea pune botul la chestia asta, că dă bine. Sună bine. Sună că ecologizăm, iar cuvîntul ăsta e super tare. Ecologizăm! Ne umple de mîndrie cetăţenească, ne scoate din indistinct, ne face să ne simţim mîndri de noi, de micimea noastră, de nimicnicia noastră, ne auto-idealizează şi auto-idolatrizează. Ne face eroi, şi chiar dacă noi nu mergem să adunăm gunoaiele parcului ne simţim bine pentru că suntem de acord cu faza, spunem la vecinu (poate merge el, fraieru!), scriem un articol în ziarul local şi mimăm poziţia celui care-i pasă, mereu interesat şi atent la "logosul" discret şi subtil al oraşului care se sufocă de mizerii, de oameni proşti, de politicieni corupţi, de proiecte cacofonice făcute doar pentru profit, etc., etc. Ecologia nu mai este azi o ştiinţă pentru că ea e puterea mulţimii, refugiul şi defularea ei, e spaţiul în care mai e loc de o revoluţie, poate chiar decisivă, spaţiul unde vocea poate vibra şi face ecou în oameni, în "negru de oameni", ca să-l citez pe Canetti. Lipsa de eroi a făcut loc oamenilor cu iniţiativă, ONG-urilor şi activiştilor populişti, feţei umane a marilor corporaţii care fac rau cît pot şi pormă-şi cumpără bula socială (nu papală!) sponsorizînd evenimente social-ecologice dar făcîndu-şi concomitent reclamă. Masa trebuie să simtă periodic apropierea ei fizică altfel rămîne risipită în alienarea ei masmediatică. Iar o mare corporaţie vrea ca masa să-şi refacă periodic natura de subiect findcă altfel riscă să iasă din ecuaţie... şi cine vrea să piardă aderenţa la masă?!

Pe de altă parte (de fapt acuma începe chestia faină!), popularizarea unui astfel de mic act expiatoriu se face prin accentuarea mirajelor şi isteriilor de masă. "Există o nevroză generală legată de lipsa spaţiilor verzi"... unde frate? Unde dracu există? NU!!! FALŞ!!! NU EXISTĂ!!! Sau eventual există doar în capul tău, însă în realitate procentul de oameni care chiar sunt interesaţi de chestia asta începe cu 0, adică zero!!! De ce? Pentru că:
Acuzati poporul ca nu-i civilizat, pai cum cacat sa fie?!?
E deprimat cu adevarat!
Se stie: cand omu n-are ce sa puna-n farfurie
Cu siguranta-l doare fix in pula unde arunca o hartie!
Paraziţii, Dreptul la replică



Aşadar "Avem un parc părăginit, ce facem cu el!". Poate-s io prost de bubui dar sunt curios cîţi dintre voi observă ipocrizia acestei afirmaţii?! Haideţi să analizăm:
- avem un parc: adică e al nostru, chiar dacă se spune că e al statului dar statul deţine parcu de pe proprietatea CFR-ului şi-l mai băgăm şi pe Paszkany că altfel riscăm să rămînem într-un general care nu poate cataliza şi magnetiza efluxuri distructive şi urîcioase. Parcul este al cui este şi este aşa pentru că proprietarul terenului n-a dorit să facă altceva cu el, adică cu spaţiul respectiv. Însă asta e doar temporar. Deci parcul, ca şi spaţiul, nu este al "nostru". Este al "lor". Adică al lui: al Statului, sau al CFR-ului, sau a lui Paszkany, însă nu este al nostru, decît dacă noi suntem ei! Io nu sunt ei, deci nu-mi arog pretenţii de stăpînire asupra parcului. Dar şi să fie al nostru, adică să fie proprietatea cetăţenilor din Cluj, sensul acţiunii este tot viciat pentru că dacă cineva are o proprietate atunci o şi îngrijeşte. Însă o sumă de oameni, o gaşcă, şi mai bine spus o masă, nu pot deţine drepturi REALE asupra unui obiect sau asupra unui petic de pămînt, iar dacă o fac obiectul ajunge dărăpănat ca şi cînd ar fi al nimănui, pentru că atunci cînd masa are ceva în posesiune acel ceva este al nimănui. De aici ipocrizie, fariseism, prostie... însă puterea simbolică a cuiva creşte!!!
- parc părăginit: vorbim de un parc, adică de un petic de, exagerez acum, Natură! Cum pana mea poate fi natura părăginită? Natura nu este niciodată părăginită! Natura este natură şi se autoreglează aşa cum crede ea de cuvinţă. E ca şi cum ai spune, în Africa, "avem un deşert părăginit, hai să-l facem un deşert frumos, un deşert cu care să ne mîndrim, un deşert aşa cum erau deşerturile pe vremea cînd încă mai existau oameni, şi omenie, şi valori, şi respect pentru Gaia". Ei bine, hai noi să re-facem parcul! De parcă noi l-am făcut... in the first place! NU! NU NOI L-AM FĂCUT! Iar un parc nu poate să fie părăginit, decît în capul prost al celor care cred că pot ei să fie mai grozavi ca natura... şi mai deştepţi. Ei ştiu cum e mai bine să fie natura. Ei ştiu ce-i lipseşte, ei ştiu de ce are nevoie parcul, ei sunt nişte ecologişti, adică, hai s-o spunem pe aia dreaptă!, nişte gunoieri! La noi ecologiştii sunt gunoieri, adică adună gunoaie. Ecologia este ştiinţa prin care inducem poporului psihoze, de masă, şi-i constrîngem să adune gunoaie. Ăla nu e parc fraţilor, e o mică Groapa Glina! Iar io nu mă simt şi nici nu vreau să fiu gunoier pe tarlaua lu' Paszkany... numa aşa că n-are el chef să-şi facă curat în curte!
- ce facem cu el: aici, retorul nostru de ziar, a pus punctul pe "i"! Situaţia e simplă şi clară! Momentan parcul este o zonă în care natura, prin procesele ei complexe şi îndelungate, îşi reintră în drepturi! Asta, noi, opinia publică responsabilă, nu putem îngădui, ergo, trebe să facem ceva, mai ales că fiind al statului (aşa vrem să credem!), considerăm că parcul e al nostru. Parcul, aşadar, trebuie curăţat de mizerii. Apoi trebuie delimitat ca spaţiu şi semnalizat ca parc. Apoi trebuie amenajat pentru uzul populaţiei: instalate, sau refăcute, bănci, amplasate coşuri de gunoi, puncte de deservire a populaţiei, toalete ecologice, trebuie marcate prin betonare, dăluire, sau alte metode, zonele de pietoni, trebuie făcute piste pentru biciclişti, zone retrase pentru homosexuali şi pedofili, trebuie îmbogăţită flora prin aducerea unor specii noi sau deja existente de plante, trebuie îngrădită şi semnalată, adică bine semnalizată, "zona verde" de "zona pietonală", trebuie instalate puncte de pază şi angajaţi un număr, care urmează să fie stabilit ştiinţific, de jandarmi care să patruleze în zonă şi să asigure "liniştea" parcului, sau să sancţioneze pe cei care, conştient sau nu, aduc daune trecătorilor sau "patrimoniului verde", trebuie stabilite tipurile de infracţiuni şi pedeapsa lor, trebuie atenţionată populaţia că de acum Parcul Feroviarilor intră în regimul "normal" de parc urban şi trebuie introdus în circuitul de evenimente cu caracter ecologic, şi nu numai, al oraşului.
Nu-i aşa că-i fain?! SUPER TARE!!!
Ideea noastră e simplă: ecologizarea implică adunarea gunoiului, băgatul lui în - atenţie!!! - pungi de plastic şi mutat în altă parte. Zona, odată "decontaminată", este muzeificată prin umanizarea naturii. Parcul este un muzeu, artificial, de Natură în aer liber. Urmează însemne cu "Nu călcaţi iarba" şi plăcuţe cu numele, "uman", al speciilor existente. Precum puşcăriaşii, natura-şi poartă eticheta cu numele la gît şi este plimbată prin faţa admiratorilor umani. Natura devine dresată, devine ascultătoare şi în slujba omenirii. Ne mîndrim apoi cu realizarea nostră şi dormim mai bine noaptea. Asta înseamnă parcul în concepţia noastră!

Asta înseamnă să ecologizăm o zonă... noi oamenii! Asta facem! Luăm o parte din natură pe care anterior am deturnat-o şi am folosit-o într-un scop oarecare... de obicei poluant dar cu profit. Apoi o umanizăm şi forţăm natura să intre în nomosul nostru, în regula noastră, în oraş. O forţăm să vină la oraş, iar dacă vine atunci trebuie să se supună regulilor unui oraş.

Ştiţi cine vroia cu orice preţ controlul naturii? COMUNIŞTII!!! Ştiţi cine lucrează cu masa ca subiect şi-şi impune controlul prin inducerea sentimentului subiectivităţii de masă? FASCIŞTII!!! Radicalism de stînga sau radicalism de dreapta? Nu mai contează... sunt la fel azi!

A transmis pentru dumneavoastră din Parcul Feroviarilor Anti-ecologul special: Oedip!
La revedere!!!