Monday, July 14, 2008

All in all

Ăsta-i post cu muzichie:


Lifehouse-All in all
Asculta mai multe audio Muzica »

Ok, deci... mă car la Lăpuş... io atîta am vrut să zic... şi vin... cînd vin... peste v-o cheşpe zile. Între timp am fost prins între mutări, lipsa netului la casa nouă şi "Fiinţă şi timp" şi încă n-am decis care-i mau grea. Dar am avut timp şi de o mai veche iubire... la care lately m-am întors: Zeus (and Poseidon). Pentru ăia care chiar nu ştiu despre ce mă aberez io acuma, Zeus este un joc drăguţel de la Sierra, făcut după (cred) vestitul, deja, Caesar III şi se înscrie în linia de strategie clară la tipurile astea de joace. Ceea ce-i fain la Zeus este că readuce un principiu, sau idee filosofică, de mult uitat: zeii şi oamenii au aceeaşi origine, aşa că zeii se plimbă printre oameni! Ăsta e Zeus şi daca n-aveţ şi n-aveţ chef să mereţ cu mine la Lăpuş atunci puteţi să-l jucaţi liştiniţi! Este pe torenţi, deci...

Cît despre Lăpuş:
detalii aici, poze de anul trecut aici (al meu cort este cel cu clbastru şi la intrare cu galben, anul ăsta încă nu mi-am luat cort şi azi sau mîine trebe să-mi iau).

Friday, July 04, 2008

La ce bun

Sunt, indubitabil, un om al proiectului... însă a proiectului eşuat. Atîtea proiecte cîte-am văzut murind în faşă, în chiar faţa mea, poate că puţini au văzut. Realizez şi conştientizez bucuria abandonului, povara cadavrului (şi a cadavrelor), "la ce bun"-ul fiecărui lucru mărunt, sau imens, care deseori mă animă. Lăsarea-în-potenţă este tot un fel de moarte... aşa cum lăsarea-să-fie e o avortare. Mă bucur că uit şi mă bucur că sunt condamnat la inautenticitate istorică. Istoria este călăul lumii, dragii mei (şi-mi place să re-parafrazez chestia asta la infinit!).

On Black & White People

Când este Congresul de District al Martorilor lui Iehova (la Cluj se ţine, de obicei, pe Stadionul Moinea) merg acolo ascultînd piesa celor de la Matchbox 20.



Matchbox Twenty - black and white people
Asculta mai multe audio Muzica »

Cîteva versuri:
fall on real life
is anybody left there sane?
if we slide on over and accept fate
then it's bound to be a powerful thing

(...)

one boy head strong

thinks that living here's just plain

he's pushed down so hard

you can hear him start to sink
(...)

just nursing this ghost of a chance

the fiction, the romance
and the Technicolour dreams

of black and white people

De fapt mă simt chiar foarte bine cînd vexez uzanţe şi cutume mergînd "nepotrivit" p'acolo. Sunt aproape fericit privindu-i şi asta mă face puţin mai tipic pentru că mereu, mai ales în astfel de ocazii, acolo se afişează o morgă fericită, o faţă zîmbitoare şi binevoitoare care contrastează total cu ce ştiu după ani şi ani de atente cercetări. O prietenă extrem de dragă mie obişnuieşte să le chestioneze "moralitatea" prin întrebarea "Ce fel de maşini sunt parcate la congres?". Mă tem că un astfel de principiu (cel al "Dacă propovăduieşti sărăcia atunci mă aştept de la tine că eşti sărac!") este unul minor dar el trădează ceva despre persoana care-l chestionează! Aşadar ce întrebare am eu? Ce sunt eu înclinat să chestionez şi, prin asta, să exprim ceva din mine, din insatisfacţiile mele, din frustrările mele, din "cuiele" mele? M-am tot întrebat, în timp, care este întrebarea mea pe care, retoric, o adresez, fără adresă, acestui grup, şi nu neapărat lui cît eşafodajului pe care este construit. Cred că nu este una anume! Cred că la mine, şi poate asta este esenţial (însă ce vrea asta să trădeze despre mine?!), întrebările au venit mereu conjectural (adică bazate pe o supoziţie sau pe mai multe) însă una a revenit, difuză sau evidentă, presupusă sau frontală, în mai multe ocazii: De unde psihoza asta, de ce, încă (totuşi), păcatul originar?
Nu am primit un răspuns, şi poate nici nu aşteptam unul. Este totuşi o întrebare care transcende cadrul restrîns al cutărei sau cutărei religii şi se îndreaptă spre un difuz inconştient colectiv marcat, încă din primitiv, de o, cred eu, total inadecvată raportare la acest extraordinar concept. Fie că e Buddha, Allah, Yahve sau "whoever drives your boat" ceea ce rămîne în fundal este o culpă implacabilă pe care, absolut uluitor, aproape că nu o mai resimţim iar influenţa ei decisivă este re-formulată ca "libertate", "(de) credinţă", "iubire (de dumnezeu)", "pietate şi moralitate (într-o lume lipsită de ele, tocmai"), ş.a.m.d. Vina unui singur om preluată reiterat, şi nu împărţit, de milioane de alţi oameni. La ea, la drama şi vina păcatului originar, se adaugă uciderea lui Isus, holocaustul, gulagurile şi tot restul.

Cu geniul său, Ionesco a găsit o potrivită descriere, dar şi soluţie: "în secolul acesta, spunea el, să aderi, dar să nu te angajezi". Şi asta este cu privire la orice: la politică, religie, chiar şi la iubire. Omul are dreptul să se răzgîndească, însă acest drept este mai mult decît atît, este o datorie. Este în natura noastră să ne răzgîndim.

Ieri am fost chemat (invitat şi nu citat) să fiu martor în divorţul unor prieteni pe care-i cunosc de cînd am venit în Cluj şi care mi-au fost şi naşi... atunci cînd m-am căsătorit eu. Sau mă rog, un fel de naşi, dat fiind faptul că Laura şi cu mine n-am făcut niciun fel de cununie religioasă. Am fost ieri deci să spun unei judecătorese imbecile că, după 18 ani, prietenii mei au hotărît să se despartă pentru că nu se mai "întîlneau" (ea a înţeles că stăteau şi stau DEPARTE!!!). A zîmbit tîmp şi a spus că data viitore (de parcă mai şi este una) să-şi aducă un martor care-i "cunoaşte". Cînd e vorba de ei cu siguranţă că nu există cineva imparţial şi care să-i cunoască mai bine ca mine. Însă cum să-i explici unei ţărănci cu diplomă şi funcţie ce a vrut să spună Ionesco (fără să cazi în derizoriu şi bîrfă)?! Ce să-i spui unui judecător care te întreabă "Părţile se mai iubesc"?!

LOL! "Părţile"?!!! Da, părţile se iubesc mereu. Există o nevoie a întregului care ne depăşeşte, de unde nevoia noastră de paradis, şi religie, şi Bine, şi Frumos, şi de toate principiile noastre măreţe şi sublime fără de care ne simţim exilaţi, pribegi, Oedipi ai secolului XXI, Ulişi ai sfîrşitului omului şi istoriei. Toţi suntem izgoniţi din "ţara tatălui" şi toţi mergem instinctiv spre o Ithaca unde, după peripeţii şi grele încercări, vrem să credem că "partea" noastră ne aşteaptă! Suntem deci condamnaţi să fim "parte" şi suntem condamnaţi să fim "separaţi", tocami pentru că suntem "părţi". Şi cum să-i explici că grecescul philia înseamnă şi atracţie, atracţie spre ceva, sau de către ceva?! Cum să-i explici că "părţile" despre care ea vorbeşte nu sunt doi ţărani analfabeţi de pe străzi: că unul e medic stomatolog care tocmai termină un doctorat în medicină şi psihologie infantilă iar celălalt are trei facultăţi şi două mastere şi acum este la doctorat la Filosofie, aşadar că au posibilitatea şi disponibilitatea intelectuală de a-şi sublima şi actualiza fizic şi verbal simţămintele?! Cum să faci pe cineva, de un asemenea nivel, să înţeleagă nu doar tragismul cu care asist eu personal la această despărţie ci şi că dacă era ceva posibil la nivel social de făcut cei doi au încercat cu siguranţă să facă dar fără succes?! Cum deci să previi, să întîmpini, o grimasă tîmpă în toată audienţa... şi, dacă bine stau să mă gîndesc, de ce s-o fac?! Mă simt bine că sunt "altfel", că propovăduiesc "la ce bun"-ul, că la vîrsta şi ştiinţa mea las avocaţii şi judecătorii cu nimic altceva drept replică decît un rîs sarcastic şi batjocoritor (care nu-i al lor, şi se şi vede!)?! Iar la sfîrşit mesajul a fost "să nu mai mergeţi martor la divorţuri pentru că ăia nu vor mai divorţa niciodată"! Asta s-a înţeles din ce le-am spus! Asta au înţeles ei din ceea ce, cu alte cuvinte, am exprimat şi mai sus! Asta trebuie să ştie un om "alb-negru"! Că lucrurile sunt clare şi simple, sunt "ori, ori", sunt "sau, sau" şi alte denominaţii ale excluziunii... şi poate că pe bună dreptate din moment ce fiinţa, ca să fie, trebuie să fie "aşa", care "aşa" se opune irevocabil şi irefutabil lui "non-aşa"!

Declar şedinţa închisă!

Tuesday, July 01, 2008

Ultima chestie cu care-mi pierd vremea: KILL THE CREEPS!

Am terminat jocul!!! URA!!!
KILL THE CREEPS!
The aim of the game is to kill the creeps before they reach the end of the maze, do this by building attacking towers on the grass around the maze. To build click on the one you want to build on the right, then click on the map where you want it to be built. Once built you can click on them to upgrade or sell. To get a high score keep as much of your gold in the bank as possible, at the end of each round you earn interest on the gold in the bank. Special levels are where the creeps are none-normal, they include FAST [6, 13, 19, 26, 32] AIR [8, 17, 27] IMMUNE [10, 21, 32] BOSS [11, 22, 33] You get wood every 7 levels use wood to research upgrades.

No comment!

Ce mai caută prim-miniştru(mfu) nostru pe net în pauza dintre legi!!!??? :))))

Friday, June 27, 2008

Băi animalule!

- Vai domnucule, da' tu nu iubeşti deloc animalele?
- Nu, deloc! Eu iubesc femeile, nu sunt zoofil!

Ce-mi place cel mai mult la cei care spun că iubesc animalele este... asemănarea! O babă cu o javră nu este de fapt o babă cu o javră ci sunt, mai degrabă, două javre. Nu o spun peiorativ. Argumentul meu este de fapt unul chiar filosofic. Toată tradiţia metafizică ne învaţă că prin numire omul "umanizează". Dacă-i dau nume Virgil la cîinele meu filosofia ne-a învăţat că javra este deja aproape în rînd cu noi, comuniucăm cu ea, o numim, convieţuim eventual şi, oricum, javra tinde să-şi transceadă condiţa şi să se umanizeze. Ceea ce este, pentru mine, nu doar fals... dar şi o falsă percepţie. Animalul este natural incapabil să-şi transceadă condiţia pentru că anterior acestui pas el trebuie s-o conştientizeze, ceea ce este imposibil, el trebuie s-o gîndească, ceea ce este imposibil şi, mai mult, el trebuie să-şi gîndească alternativa şi s-o integreze într-un sistem de valori care, lucru, este, again, imposibil. Ceea ce se întîmplă este operaţiunea inversă. Omul nu-şi produce realitatea numind-o ci se transformă el însuşi în realitatea pe care, prin gîndire, reuşeşte s-o numească. Dacă spunem "dulap", dulapul nu este în primul rînd, şi de fapt în niciun rînd, în exterior, ci este în interior, în noi. În exterior este un lemn vopsit şi prins în cuie, şi nici măcar aia, pentru că la rigoare este doar o formă de prezentare al unui complex chimic de o anumită natură. Aşa că dulapul, ideea de dulap, conceptul dulapului, uzul şi semnificaţia sa, esenţa lui este în noi... şi la rigoare, chiar noi înşine. Aşadar NOI suntem lucrurile pe care le numim.

În cazul nostru, consecinţa ultimă a teoriei expuse este că nu javra este umanizată ci omul se "javrizează". El devine javră şi pe unii chiar că-i prinde bine rolul! Cîinele lui Pavlov poate suporta şi povestea inversă: "ăsta de cîte ori mă vede aprinde becu şi-mi dă de mîncare... parcă-i dresat săracu!"

Trebuie să explic şi faza cu zoofilul, la care presupun că unii au strîmbat din nas. N-are rost. E ceea ce zoofil înseamnă, adică "iubitor de animale". Vine din greacă şi aşa se spune... nu-i vina mea... Există o limită pînă la care "interacţiunea" cu o altă specie este "sănătoasă". Mulţi o încalcă şi devin foarte zoofili iar transformarea lor în ceea ce iubesc (gr. philia) este aproape evidentă şi nu doar atît ci chiar naturală. Omul devine altă specie şi este, sper să nu mă înşel, singura specie care se poate astfel transforma. Pentru asta-l admir, ca posibilitate, ca virtu(al), însă nu ca individ concret anagajat într-o astfel de intreprindere!

Monday, June 23, 2008

Life is Worth Losing


George Carlin a murit... ieri, 5:55 PM, insuficieţă cardiacă.
Păcat!
RIP!

PS. despre el mai multe aici

Sunday, June 22, 2008

Despre mîncare

Nu ştiu voi cum gătiţi dar eu prefer să nu se bage nime'n treaba mea. Adica ori o fac eu ori o face altu... it's fine by me... but if it's me... then let me be and get the fuck out of the kitchen. Am facut deci greşala să-i zic la maică-mea că vreau să fac gulaş (gulyas, cu accent, pentru unguri!) mîine şi drept urmare, fără să mă întrebe sau să zică ceva, ea a pus carnea la fiert din seara asta! Evident că există şi un motiv "întemeiat" (a se citi: inventat!) pentru asta: "nu-ţi mai aduci aminte cum făcea Momi (bună-mea) carnea cu o zi n'ainte şi o punea în frigider?!". Deci, (1) eu nu mănînc gulyas, şi n-am mîncat niciodată, iar dacă Momi a făcut aşa ceva cu siguranţă nu l-a făcut pentru mine, bună-mea fiind persoana care-mi făcea expres "alt" tip de mîncare de fiecare dată pentru că (2) ştia că nu mănînc ceapă, usturoi, roşii, etc... şi cu atît mai mult toate de-o'laltă moşcoşite; (3) bună-mea nu făcea azi ceva ca să pună-n mîncare mîine, ci, ca toată lumea care are cîteva noţiuni de bază cînd vine vorba de bucătărie, prepara mîncarea fresh. Însă am mîncat gulyas anul trecut la Lăpuş pentru prima dată şi pentru că colegul meu Andras mi-a spus reţeta vroiam, şi încă mai vreau, să fac şi eu... chiar dacă trebe să pun toate chestiile pe care nu le mănînc şi o să trebuiască să-l mînc cu beţele ca să "separ" chestiile "toxice" pentru mine. Însă chestiunea asta, care mereu se repetă, din păcate, m-a dus cu gîndul mult mai departe.

1. Subiectul cu "simţitul util" pe măsură ce ne trece vremea nu vreau să-l abordez.
2. Subiectul cu memoria, însă, da. Pentru că este o falsă memorie. Ceea ce e interesant pentru majoritatea noastră este că memoria "ne lasă", ne abandonează de la o vreme, uneori chiar patologic (vezi Alzheimer), însă, bottom line, e că ne lasă, se duce, gata. Concomitent avem, sau simţim, nevoia să facem lucrurile, sau să impunem lucrurilor, să dureze. Şi pentru că tot veni vorba de bucătărie exemplul e de aci: "Focul trebuie să fie cît mai mic ca să nu se ardă oala!". Poi şi ce are dacă se arde oala? Nu mai există oale pe lume? O dat faliment industria oalelor... împreună cu "ghilda" ţiganilor care fac oale? Nu e vorba că lucrurile vechi sunt mai bune, pentru că iniţial aşa am crezut şi eu... iar mie-mi plac lucrurile vechi (e posibil să se tragă de la faptul că am crescut cu bunicii, care locuiau în casa străbunicii mele, aşa că am fost înconjurat de lucruri veci, peste care timpul trecuse mult şi bine, şi cărora le puteam spune, liniştit, stră-stră-bunici, că n-aş fi greşit. Iar unele dintre ele le mai am şi azi... şi culmea, le-am salvat de mîna Aminei care vroia să le arunce)... ci doar că lucrurile momentane trebuie să dureze, de unde mania strîngerii lucrurilor inutile, pe post de obiecte cu utilitate încă nedescoperită, dar de obicei care-şi schimbă utilitatea faţă de care au fost concepute.
3. Gastronomia consumistă propune un apel, subtil, dar puternic, la memorie! Sau nu? Atunci să-mi spuneţi şi mie: "Untdelemn de la bunica" ce înseamnă? Sau alte chestii "de la bunica", sau "ca la mama acasă" (în paranteză fie spus "ca la mama acasă" pentru mine înseamnă o groază de "arome identic naturale", care este un alt nume pentru cîteva chimicale care nu vreţi să ştiţi cum se fac şi ce sunt de fapt!)? Aşadar trăim într-o lume culinară, şi nu numai, de tip pseudo.

În Parmenide, Heidegger alocă un spaţiu destul de larg acestui cuvînt (Parmenide I, 2, b, [30], Humanitas, 2001, p. 45), cuvînt care, aşa cum ne spun şi dicţionarele înseamnă: FALS. Fals este gustul "de la bunica", fals este "aroma identic naturală", fals este meniul "ca la mama acasă". Dacă aletheia (gr. adevăr) este stare-de-neascundere iar pseudos este opusul ei, adică stare-de-ascundere, este uşor de gîndit de ce falsul se atribuie atît de generos acestui recurs la memorie: pentru că o ascunde punînd altceva în locul ei, substituie ceea ce "a fost", şi nu mai este, şi nici nu mai are cum să fie, unui stadiu nou, complet diferit şi a cărei viaţă trebuie să fie ca şi cum ar dura, escamotează trecutul sentimental unui prezent comercial. În plus carenţa mnezică trebuie substituită. Cineva trebuie să ne spună că memoria noastră încă există, că ea e autentică şi, atenţie!... reproductibilă! Am ajuns să producem memorie, să o confecţionăm şi este absolut aberant că există oameni care şi-o însuşesc şi şi-o asumă ca şi cînd ar fi a lor. De ce să fie rău să uităm? De ce să fie rău să treacă lucrurile? De ce să fie rău să nu mai fie? Asta e! Get fuckin used to it! Am ajuns să punem aromă de peşte pe peşte! OMFG! Aromă de pui în supa de pui... în care, adică, am fiert puiul! Şi, la fel, ce sens are să fierbi azi carnea pentru gulyas-ul de mîine cînd n-are nici un sens să faci gulyas dacă gustul cărnii a fost aruncat de azi, cu apa, la gunoi! Adică are, pardon... astfel o să trebuiască să punem pe gulyas aromă de gulyas şi o să ne simţim ca la bunica (noastră FALSĂ)!

Din păcate bunica mea, autentică, e moartă, şi deşi nu trece zi în care să nu regret asta, într-un fel sau altul, m-am obişnuit că nu mai este şi că "gustul" ei, autentic, nu o să-l mai am niciodată!

PS. pentru gastronomi o să editez acest post mîine cu reţeta folosită şi poză cu ce a ieşit! Sweet dreams!

[later edit]
Deci... sunt prea tare... PREA TARE!!! Dacă se mai auzeau murmure prin spate cum că nu sunt şi eu un pic ungur acum ele chiar sunt dejaba pentru că am făcut cel mai tare şi mai tare gulyas posibil... din care voi nu o să puteţi gusta.

Aşadar am editat pentru a da reţeta, însă, aşa cum aminteam, am folosit o reţetă dată de colegul şi prietenul meu Andraş şi pe care eu am modificat-o după cerinţele mele. Reţeta dată de el, în propriile lui cuvinte (din care sper să observaţi că e ungur) sună astfel:

1. Reţeta lu' Andraş de gulyas

"Reteta la un Gulyas bun:D:

pui in ulei ceapa si il fripti pana devine lucios si are un color auriu doar foarte deschis. pui morcovi, zeller, patrunjel, gulie si rosii daca o poti fara coaja(tote taiat in bucati mici, morcovi si patrunjelul in felii) si carnea( aia depinde de tine ce fel de carene pui, dar sa pui si cu os, ca supa o sa are un gust mai bun cand ii gata) il amesteci foarte des sa nu arzi nimic in supa. cand vezi ca carne are un color mai fript un pic il pui chiminul cu care mai fierzi cateva minute. dupa aia ii pui boia (boia se dizolva numa in ulei , dar sa nu lasi mult timp ca dupa aia se amareste). cand vezi ca boia so dizolvat ii cam un minut,dar depinde de foc, o pui apa si dupa gust sare si piper.o fierzi si il amesteci din cand in cand. inainte sa fie gata ce inseamna de obicei c-am trei ore, sa pui cartofi taiati la bucati( de obicei cartofi ii gata in 15 minute). Se serveste ori cu rdei iute ori cu smantana s-au amandou, depinde cui ii ce place. Legume si carne pune mult, la cantitatiile celalalte nu stiu sa-ti spun o cantitate, eu intotdeauna pun asa dupa ochi, dar ochii mei isi buni, nu numa la gulyas;), cu boia sa nu fii zgarcit;). poti sa mai pui si usturoi(ce eu nu pun nici o data) si vin numa rosu si numa un pic.
pofta buna!

P.S.: daca vrei sa iasa gustu cu siguranta, care iti trebe, sa pui un tub de crema de gulas. la inceput sa pui mai mult sa nu trebuiasca sa adaugi in fiecare 15 minute, dar pot sa pui si dupa aia, numa cand pui, de fiecare data o sa opreste fierberea si o sa tina si mai mult sa fie gata. Capac pot sa pui, si fa il la foc asa mai mica dupa ce ai pus apa, dar sa se vada ca fierbe. ai grija, sa asa il gusti cand ii la nivelul la care vrei tu sa fie cand ii gata, cu dupa aia o sa fie prea sarata;)."

2. Reţeta lu' Oedip de gulyas

Deci, reţeta este asemănătoare dar io o să zic şi cum am făcut:

Ingrediente:
carne de vită, 1 kil
3-4 ardei roşii mari, musai roşii!
10 cartofi, aproximativ 800 g
1 gulie
1 ţelină
chimin, 1 lingură; foi de dafin
1 ceapă, mai mare aşa... (cine vrea poate să pună şi usturoi, io n-am pus că... n-am pus)
1 conservă de roşii, fără coajă şi tăiate bucăţi (io am luat de v-o 300 g dar cred că putem lua 2)
3-4 morcovi mai mari
3 pătrunjei (rădăcina nu frunze, cine vrea poate să pună şi frunze, mie nu-mi plac)
1 păstîrnac (rădăcina)
3 ardei iuţi (aştia or fost verzi că roşii nu erau la piaţ')
aproximativ 200 ml de ulei, oricum aici e funcţie de "ochi", vorba lu' Andras
cam 150 ml de vin, cine nu are poate să pună oţet, dar nu chiar aşa de mult
boia roşie cam 3-4 linguri mari, cine vrea să pună mai mult
piper alb şi negru

Mod de lucru (ca la chimie, adică reţeta!)
Am ras ceapa pe răzătoare, am pus-o la prăjit pînă s-a făcut sticloasă, am pus carnea (bucăţele, pe care anterior am tratat-o cu sare si piper alb) şi am lăsat-o să se rumenească (am pus şi puţin vin), am adăugat boiaua şi am omogenizat, am adăugat piperul şi dafinul şi am mai lăsat cam 1-2 minute. Am adăugat la chestia asta ardeiul roşu tăiat felii şi l-am prăjit şi pe ăla un pic. Toată faza asta a fost în tigaie. Apoi am translatat totul într-o oală mare, foarte mare! Am mai pus puţin ulei şi am adăugat legumele tăiate, puls roşiile din conservă cu tot cu zamă, şi am lăsat puţin în oală să sfîrîie, nu mai mult de 5 minute. Apoi am pus apa pînă toată chestia a fost acoperită, am adăugat ceva sare, încă nişte boia, şi piper. Am lăsat să fiarbă. Dupa ce a dat cîteva clocote am pus ardeiul iute şi restul de vin. Am lăsat la fiert, foc moderat, o oră jumate cel puţin. Între timp apa a scăzut, dar nu aşa de mult. Am tăiat cartofii, mai mult rondele decît cubuleţe şi i-am pus în apa, separat, fără foc. Cînd am văzut că carnea e cît de cît comestibilă am pus cartofii cu apa în care erau cu tot şi am lăsat la fier încă v-o oră. Ideea mea a fost să se stropşească toate, să se moşcoşească şi rezultatul a fost realizat. E o chestie super pipărată şi super bună!

Poză mai tîrziu că amu mînc!

Tuesday, June 17, 2008

Transmisie directa de pe Eroilor

Sunt pe Eroilor cu laptopul lui Ioana, Vaio VGN-AR61S, si astept sa ma intalnesc cu Hetricarii, care se trag pe cur ca de obicei. Pentru cei care nu stiu despre ce-i vorba nici n-are rost sa va bateti capu. E doar reprosul meu pentru oamenii astia care nu reusesc sub nici o forma sa se adune aci in Cluj. Ceea ce e nashpa pentru ideea de comunitate Hattrick, indiferent de unde! In momentul de fata s-a amplasat un ecran pe monumentul Eroilor si se transmite ceva... sunt prea departe sa vad.

Asta e! Pacat! Sa ne fie rusine ca suntem toti "legati" prin jocul asta dar degeaba!

V-am lasat, merg sa beau singur o bere!

Na! Dă-i notă!

------------------------------